Companiile trebuie să refinanţeze datorii de 2.000 de miliarde de dolari în 2012

F. A.
Comunicate de presă / 30 ianuarie 2012

Companiile trebuie să refinanţeze datorii de 2.000 de miliarde de dolari în 2012

La nivel mondial, competiţia acerbă pentru atragerea de capital s-ar putea să pună mari probleme companiilor atunci când vor căuta să-şi refinanţeze datoriile în acest an, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Credite de peste 2.000 de miliarde de dolari trebuie să fie refinanţate la nivel global, iar în regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa) trebuie refinanţate împrumuturi de 250 de miliarde de dolari, arată recentul raport PwC Investor view, 'How to win the competition for capital'.

Specialiştii în investiţii au avertizat PwC că acele companii care nu-şi vor prezenta în mod transparent informaţiile legate de cashflow şi de datoriile contractate s-ar putea să întâmpine dificultăţi în a obţine surse de finanţare. Va exista o luptă serioasă pentru capital, iar managementul companiilor s-ar putea să descopere că nu va putea obţine refinanţări în condiţiile cu care era obişnuit.

Împrumuturile pe termen de 5 ani contractate în 2007 trebuie refinanţate în cursul acestui an, iar condiţiile dificile de piaţă îi vor determina pe creditori să-şi înăsprească criteriile de acordare a creditelor, arată PwC.

John Webster, Liderul Departamentului de Audit al PwC România, a declarat: "Companiile s-au văzut deja puse în faţa unei monitorizări mai stricte din partea instituţiilor de reglementare şi a investitorilor. În actualul climat economic, incapacitatea de a prezenta foarte clar informaţiile legate de lichiditate şi îndatorare poate face diferenţa dintre a rămâne la suprafaţa apei sau a te îneca. Dacă firmele doresc să rămână bancabile în actualul climat financiar, informaţia financiară de calitate este esenţială".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0694
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3258
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4221
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8565
Gram de aur (XAU)Gram de aur506.8417

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb