COMUNICAT DE PRESĂ OLTCHIM PCC SE dezinformează grav Comisia Europeană continuând campania de blocare a dezvoltării Oltchim

F. A.
Comunicate de presă / 3 octombrie 2011

PCC SE a anunţat recent că a depus o nouă solicitare la Comisia Europeană pentru investigarea unor aşa-zise măsuri de ajutor de stat pe care Oltchim SA ar urma să le primească pentru achiziţionarea rafinăriei Arpechim Piteşti. PCC SE şi-a fundamentat plângerea citând propriile materiale publicitare ca fiind "informaţii apărute în presa românească referitoare la intenţia Guvernului României de a acorda noi garanţii de stat pentru Oltchim în vederea achiziţionării rafinăriei Arpechim".

Această nouă reclamaţie a PCC SE se alătură celorlalte plângeri depuse la Comisia Europeană care, sub umbrela interesului pentru soarta Oltchim, nu urmăresc decât să blocheze dezvoltarea companiei prin orice mijloace.

Campania de manipulare dusă de PCC SE a atins de data aceasta un nivel alarmant deoarece solicitarea trimisă Comisiei Europene este în fapt o intoxicare a autorităţilor europene cu informaţii false despre presupuse acţiuni ale Guvernului României.

Statul român, prin Ministerul Economiei, Comertului şi Mediului de Aafaceri, şi-a anunţat intenţia de a cumpăra rafinăria Arpechim Piteşti. Pentru realizarea acestei achiziţii, Guvernul nu intenţionează să acorde Oltchim niciun ajutor de stat, cu atât mai mult a unor garanţii de stat aşa cum au anunţat reprezentanţii PCC SE. Potrivit comunicatului oficial al Ministerului, negocierile pentru achiziţia rafinăriei Arpechim se vor purta între OMV Petrom SA şi statul român.

Prin această ultimă plângere, reprezentanţii PCC SE demonstrează încă o dată, prin metode specifice că unicul lor scop este cel cunoscut deja: scăderea valorii Oltchim şi preluarea pe nimic a companiei la momentul privatizării combinatului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sant angajat in prezent al oltchimului si va spun ca din interior se vad cel mai bine lucrurile.Este o mare hotie la oltchim,oameni in conducere slabi pregatiti care nu vor sa inteleaga probleme reale ale combinatului in speta ale sectiilor care mer cu un grad mare de pericol datorita neefectuarii reparatiilor ,oameni nu isi iau salariile pentru ca abrosanul nu vrea sa plece de pe scaunul cald .Asteptam LEAFA la zi pentru ca muncim in conditii grele.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb