ANAF rambursează în această lună TVA în valoare de 1,137 miliarde lei
F.AComunicate de presă / 12 iulie 2013
F.AComunicate de presă / 12 iulie 2013
F.AComunicate de presă / 12 iulie 2013
Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a emis, în şedinţa de ieri, cinci decizii de compensare prin puncte care spun că cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, fiecare punct valorând un leu, potrivit unui comunicat de presă de trimis de Autorităţii Naţionale pentu Restituirea Proprietăţilor (ANRP).
F. A.Comunicate de presă / 12 iulie 2013
F.AComunicate de presă / 12 iulie 2013
Ecaterina Andronescu şi senatorul de Maramureş, Liviu Marian Pop, ambii foşti miniştri ai Educaţiei, au subliniat, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii Federaţiei Sindicatului Liber din Învăţământ (FSLI), importanţa reintroducerii examenului atât la admiterea la liceu, cât şi la universităţi, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
F.AComunicate de presă / 12 iulie 2013
Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA derulează proiectul "Integrated hotspots management and saving the living Black Sea ecosystem - HOT BLACK SEA" finanţat de Comisia Europeană (CE) în cadrul Programului Operaţional Comun "Bazinul Mării Negre 2007-2013", se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.
F.AComunicate de presă / 12 iulie 2013
F.A.Comunicate de presă / 11 iulie 2013
Centrul oftalmologic Oculus anunţă deschiderea celui de-al treilea sediu, complet funcţional, printr-o investiţie de 200.000 de euro.
F.A.Comunicate de presă / 11 iulie 2013
F.A.Comunicate de presă / 11 iulie 2013
F.A.Comunicate de presă / 10 iulie 2013
F.A.Comunicate de presă / 10 iulie 2013
F.A.Comunicate de presă / 10 iulie 2013
F. A.Comunicate de presă / 10 iulie 2013
F.A.Comunicate de presă / 9 iulie 2013
F.A.Comunicate de presă / 9 iulie 2013
F.A.Comunicate de presă / 8 iulie 2013
F.A.Comunicate de presă / 8 iulie 2013
F.A.Comunicate de presă / 8 iulie 2013
F.A.Comunicate de presă / 8 iulie 2013
F. A.Comunicate de presă / 8 iulie 2013
George Marinescu
A consemnat George Marinescu.
A consemnat Alina Vasiescu
Andrei Iacomi
A consemnat Emilia Olescu
George Marinescu
![]() | 5.0724 |
![]() | 4.3752 |
![]() | 5.4419 |
![]() | 5.8607 |
![]() | 467.9189 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 28 martie
Piaţa de Capital /A.I. - 25 martie
MAKE (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ADINA ARDELEANU, ALINA TOMA VEREHA (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ALEXANDRA CRĂCIUN (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ADINA ARDELEANU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ADINA ARDELEANU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ALINA TOMA VEREHA (Translated by Cosmin Ghidoveanu)