Conducerea PRU l-a demis pe Bogdan Diaconu din funcţia de preşedinte

Mina Irina
Politică / 5 februarie 2017

Bogdan Diaconu

Bogdan Diaconu

Biroul Permanent al Partidului România Unită (PRU) a decis, ieri, demiterea lui Bogdan Diaconu de la conducerea partidului invocând "nereguli financiare grave" şi susţinerea de către Diaconu a OUG 13/2017.

În paralel, gruparea din partid care-l susţine pe Diaconu a convocat un Congres extraordinar al partidului pentru data de 25 martie.

Într-un comunicat de presă, citat de News.ro, se arată: "Biroul Permanent Naţional al PRU, întrunit statutar în şedinţa convocată în data de 4 februarie 2017, ora 17.00, a decis demiterea din funcţia de preşedinte al PRU a lui Bogdan Diaconu, conform prevederilor art. 30 din Statutul PRU, în principal pentru motivele explicate în moţiunea «PRU încotro?» şi pentru poziţia de sprijin a OUG 13/2017 promovate de PSD, dar şi pentru nereguli financiare grave, descoperite în ultima săptămână".

Totodată, s-a decis ca prim-vicepreşedintele Robert Bugă să îndelinească atribuţiile de preşedinte PRU până la organizarea Congresului.

Tot sâmbătă, a avut o altă şedinţă a conducerii PRU, la care au participat cei care îl susţin pe Bogdan Diaconu. "Sâmbătă, 4 februarie 2017, la sediul din B-dul Nicolae Bălcescu, nr 17-19, a avut loc şedinţa Biroului Politic Naţional al Partidului România Unită, în cadrul căreia, preşedintele formaţiunii, dl Bogdan Diaconu, a convocat, pentru data de 25 martie 2017, Congresul Extraordinar al PRU", a anunţat Diaconu.

În schimb, cei care au decis demiterea lui Diaconu susţin că şedinţa pe care acesta a convocat-o este nestatutară întrucât au participat doar 9 dintre cei 22 de membri ai conducerii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. .....Cine-s astia PRU...cu ce parte joaca ??...ce scor au avut la alegeri ???

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

06 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9366
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.9920
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0780
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6319
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3180

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro