CONFERINŢA „ENERGIA ÎN PRIZĂ” Bende Sandor, deputat: „Trecerea la energia verde a triplat preţurile pentru consumatorii finali”

Preţul energiei s-a triplat în ultimii ani, deşi autorităţile au transmis cetăţenilor că trecerea la energia verde o să le reducă facturile la electricitate, a afirmat Bende Sandor, preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor.

Bende Sandor a precizat: „Cetăţenii cu care m-am întâlnit în ţară şi în circumscripţia mea electorală sunt direct interesaţi de stabilitatea guvernamentală şi politică. De asemenea, ei discută intens atât despre preţul gazelor naturale, cât şi despre cel al energiei electrice şi al combustibililor. Preţul combustibilului practic a sărit în aer şi nu se ştie unde se va opri sau dacă principala problemă va rămâne costul carburanţilor ori siguranţa alimentară, în condiţiile în care în ţări vecine există riscul să nu se găsească anumite tipuri de combustibil la pompă. La nivel global, 6% din producţie este eliminată, iar acest lucru se resimte la nivel mondial. Oamenii din teritoriu mi-au atras atenţia asupra faptului că, deşi li s-a promis că trecerea la energia verde va aduce preţuri mai mici, în realitate preţul s-a triplat pe măsură ce ponderea energiei regenerabile a crescut. Ca exemplu, în 2020 preţul era de 68 de bani per kWh, în timp ce în 2026 s-a ajuns la 1,60 lei per kWh. Chiar dacă nu este sigur că tranziţia verde este cauza principală, aceasta este percepţia populaţiei”.

Afirmaţia domniei sale deschide o dezbatere care nu mai poate fi redusă la confruntarea dintre susţinătorii şi adversarii energiei verzi. Problema reală este dacă România construieşte simultan toate componentele unui sistem energetic funcţional. Instalarea unor capacităţi noi de producţie este necesară, dar devine insuficientă dacă energia nu poate fi transportată, distribuită, stocată şi consumată eficient atunci când este disponibilă.

Bende Sandor a mai arătat că energia produsă într-un parc fotovoltaic nu rezolvă singură problema securităţii energetice, deoarece producţia solară este variabilă, iar dezechilibrul dintre orele în care energia este disponibilă şi cele în care cererea este ridicată poate crea presiuni asupra sistemului. Tocmai de aceea, în opinia domniei sale, ţara noastră are nevoie de o abordare sincronizată la nivelul Comisiei Europene şi al Parlamentului European, prin care finanţarea să urmărească în acelaşi timp trei direcţii: producţia de energie verde, modernizarea reţelelor de transport şi distribuţie şi stimularea consumului.

Această ultimă componentă este adesea ignorată. România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la consumul de energie pe cap de locuitor, potrivit informaţiilor prezentate de Bende Sandor. Situaţia nu ar fi rezultatul unei performanţe spectaculoase în materie de eficienţă, ci expresia unui consum industrial şi casnic redus. Altfel spus, consumăm puţin nu neapărat pentru că risipim mai puţin, ci şi pentru că producem prea puţin, pentru că multe gospodării îşi limitează consumul şi pentru că o parte a economiei nu îşi mai permite energia de care are nevoie.

Presiunea nu vine doar din facturile la electricitate. Companiile au fost obligate să absoarbă, într-un interval scurt, atât scumpirea rapidă a energiei, cât şi majorarea salariului minim. Pentru numeroase firme, combinaţia a devenit imposibil de susţinut şi a dus la oprirea activităţii. În lipsa unei politici care să echilibreze obiectivele climatice cu nevoia de competitivitate, ţara noastră riscă să instaleze capacităţi energetice noi, dar să piardă tocmai consumatorii industriali care ar trebui să folosească energia şi să creeze valoare adăugată.

În paralel cu noile proiecte regenerabile, Bende Sandor pune accentul pe capacităţile energetice mari şi pe infrastructura existentă. Investiţiile de la Cernavodă, hidrocentralele aproape finalizate şi lucrările de întreţinere amânate sunt prezentate drept elemente decisive pentru stabilitatea sistemului şi pentru accesul furnizorilor la energie mai ieftină, prin contracte pe termen lung.

Bende Sandor a precizat: „Sunt esenţiale investiţiile în reactoarele 2, 3 şi 4 de la Cernavodă şi cele 10 hidrocentrale finalizate în proporţie de 95%. Deşi nivelul apelor a scăzut, producţia hidro nu este complet oprită. În ceea ce priveşte centrala nucleară, problemele apar din cauza lipsei mentenanţei pe termen lung. Dacă lipsa mentenanţei timp de un an sau doi nu provoacă efecte vizibile, lipsa acesteia timp de 40-50 de ani generează probleme majore. Spre comparaţie, Ungaria nu a oprit centrala nucleară de la Paks (de 2200 MW, la un debit al Dunării mult mai mic), iar Bulgaria produce energie la Kozlodui în condiţii similare şi o exportă către România. În România, deşi Nuclearelectrica plăteşte taxe către Apele Române pentru asigurarea debitului de apă, iar dragarea ar trebui executată de Ministerul Transporturilor, responsabilitatea se pierde pe drum, în timp ce reactoarele nu funcţionează. Din cauza nefuncţionării celor două grupuri nucleare, furnizorii nu pot folosi contractele pe termen lung pentru energie ieftină şi sunt nevoiţi să cumpere energia neprodusă de pe piaţa liberă (PZU - piaţa pentru ziua următoare) la preţuri ridicate, ceea ce poate duce la un salt de preţ pentru consumatorul final. Se impun investiţii urgente în reţelele de interconectare europene şi în reţelele naţionale de transport şi distribuţie a energiei electrice”.

Avertismentul preşedintelui Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor este direct: atunci când producţia internă ieftină lipseşte, furnizorii trebuie să cumpere din Piaţa pentru Ziua Următoare, unde preţurile pot fi mult mai ridicate. Diferenţa ajunge, mai devreme sau mai târziu, în facturile populaţiei şi în costurile companiilor. În plus, blocajele administrative pot anula avantajele unor investiţii costisitoare. Dacă instituţiile responsabile pentru apă, transport, dragare şi operarea capacităţilor energetice nu acţionează coordonat, România poate ajunge să importe energie în timp ce propriile capacităţi sunt indisponibile.

Una dintre cheile sistemului energetic al viitorului este stocarea. Dezbaterea publică este concentrată aproape exclusiv asupra bateriilor, însă acestea nu reprezintă singura opţiune. România are relief, lacuri de acumulare şi infrastructură hidroenergetică ce pot transforma energia produsă în exces într-o rezervă folosită ulterior. Hidrocentralele cu acumulare prin pompaj pot ridica apa într-un rezervor atunci când energia este abundentă şi ieftină, pentru a produce electricitate în orele de vârf.

„Există şi modalitatea hidrocentralelor. Lacurile de acumulare sunt o soluţie de stocare a energiei, iar hidrocentralele prin pompaj pot fi o soluţie pe care nu am inventat-o noi astăzi. Sunt foarte mulţi care se folosesc de această posibilitate de stocare sau, bineînţeles, există şi o modalitate mai modernă, adică producţia de hidrogen şi energia din hidrogen reconvertită în energie electrică. Este vorba, în cazul României, de 20-30 de miliarde de euro, pe care nu ştiu de unde vom reuşi să îi scoatem, dar este nevoie de ei. Fie că sunt bani publici, fonduri europene sau bani pe care îi plătesc direct cetăţenii prin facturi, până la urmă tot la cetăţean se ajunge, pentru că şi banii din fondurile europene, şi banii din bugetul de stat provin tot din banii cetăţenilor. Sunt nişte costuri pe care trebuie să le facem”, a precizat Bende Sandor.

Declaraţiile lui Bende Sandor pun astfel în faţa autorităţilor o întrebare incomodă: cât mai poate suporta cetăţeanul nota de plată a unei tranziţii energetice care nu îi oferă încă preţuri mai mici, siguranţă şi predictibilitate? Răspunsul nu poate veni dintr-un singur parc fotovoltaic, dintr-o singură hidrocentrală sau dintr-un singur reactor, ci depinde de capacitatea statului de a lega producţia, reţelele, stocarea şi consumul într-o strategie coerentă.