În cadrul unei conferinţe organizate la sediul Comitetului Economic şi Social European (CESE), participanţii au discutat despre provocările cu care se confruntă sectorul construcţiilor în Uniunea Europeană şi au subliniat că viitoarele măsuri trebuie să vizeze consolidarea competenţelor forţei de muncă, reducerea costurilor de construcţie, îmbunătăţirea protecţiei lucrătorilor şi asigurarea unei concurenţe loiale, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
UE trebuie să rezolve o serie de probleme care afectează sectorul construcţiilor, inclusiv deficitul de forţă de muncă şi criza fără precedent a locuinţelor. De asemenea, trebuie să aducă modificări directivelor sale privind achiziţiile publice şi să combată subcontractarea abuzivă.
Acestea au fost temele dezbătute în cadrul conferinţei pe tema „Construirea zilei de mâine: Abordarea provocărilor din sectorul construcţiilor din Europa - contribuţiile partenerilor sociali şi ale societăţii civile”, care a avut loc la Bruxelles, la 24 iunie 2025.
Manifestarea a fost organizată de Secţiunea pentru transporturi, energie, infrastructură şi societatea informaţională (TEN) a CESE, în cooperare cu Federaţia Industriei Europene a Construcţiilor (FIEC) şi cu Federaţia Europeană a Lucrătorilor din Sectoarele Construcţiilor şi Lemnului (EFBWW). Preşedintele CESE, Oliver Röpke, a formulat o serie de observaţii introductive, iar vicepreşedintele CESE, Aurel Laurenţiu Plosceanu, a fost moderator.
Potrivit sursei, sectorul european al construcţiilor se confruntă cu deficite semnificative de forţă de muncă din cauza îmbătrânirii forţei de muncă, a interesului redus în rândul generaţiilor mai tinere şi a complexităţii tot mai mari a proiectelor. Aceste deficite se traduc prin întârzieri ale proiectelor, costuri mai mari şi potenţiale scăderi ale calităţii muncii.
Pentru a aborda această problemă, este esenţial să se îmbunătăţească condiţiile de muncă, să se ofere salarii competitive şi să se investească în programe de formare. Promovarea construcţiilor ca o carieră promiţătoare şi valorificarea tehnologiei pentru a spori productivitatea pot contribui, de asemenea, la atenuarea impactului şi la menţinerea poziţiei industriei.
Sectorul construcţiilor se confruntă, de asemenea, cu o serie de provocări semnificative în ceea ce priveşte accesibilitatea locuinţelor din punct de vedere financiar. Creşterea costurilor materialelor, deficitul de forţă de muncă şi cerinţele de reglementare stricte au dus la creşterea costului global al construirii de noi locuinţe. În zonele urbane, terenurile sunt limitate şi costisitoare, iar legile privind zonarea restricţionează, adesea, amenajările cu densitate ridicată, limitând şi mai mult disponibilitatea locuinţelor la preţuri accesibile. Complexitatea codurilor în domeniul construcţiilor, reglementările de mediu şi procedurile îndelungate de autorizare sporesc costurile şi prelungesc întârzierile în proiectele de locuinţe.
Sub efectul conjugat al creşterii populaţiei şi al urbanizării, cererea de locuinţe la preţuri accesibile depăşeşte adesea oferta. Noile proiecte de locuinţe accesibile se confruntă frecvent cu opoziţia comunităţilor locale, ceea ce complică eforturile de creştere a fondului de locuinţe. Abordarea acestor probleme necesită metode de construcţie inovatoare, stimulente guvernamentale şi reglementări simplificate pentru a face locuinţele mai accesibile şi mai abordabile pentru toţi.
Conform comunicatului, criza locuinţelor prin care trece Europa este gravă: peste 10,6 % dintre locuitorii zonelor urbane şi 6,2 % dintre locuitorii din mediul rural sunt împovăraţi de costuri ridicate cu locuinţa. Pentru a depăşi această problemă, UE trebuie să realizeze investiţii substanţiale în locuinţe sociale la preţuri accesibile, însă asigurarea finanţării este dificilă. De mulţi ani încoace, Comitetul solicită în mod constant investiţii în locuinţe abordabile, accesibile, durabile şi decente.
Nu în ultimul rând, sunt necesare îmbunătăţiri urgente ale legislaţiei şi o mai bună coordonare pentru a asigura o concurenţă loială în sectorul construcţiilor.
Deşi subcontractarea nu este neapărat o problemă, aceasta este adesea utilizată pentru a reduce costurile şi pentru a accelera executarea proiectelor, în special într-un context transfrontalier.
Revizuirea actuală a directivelor privind achiziţiile publice trebuie să fie ghidată de următoarele obiective: intensificarea luptei împotriva practicilor ilegale, în special în domeniul subcontractării, recurgând în mai mare măsură la abordarea „celei mai avantajoase oferte din punct de vedere economic” în atribuirea contractelor de achiziţii publice, şi aplicând corect prevederile existente pentru a proteja lucrătorii şi a garanta o concurenţă loială. În loc să se concentreze doar pe preţul cel mai scăzut, abordarea „celei mai avantajoase oferte din punct de vedere economic” indică cel mai bun raport calitate‑preţ după luarea în considerare a unor criterii precum calitatea şi factorii de mediu şi sociali.
„Accesibilitatea locuinţelor a devenit o problemă răspândită şi urgentă în întreaga Europă. Pentru a face faţă cererii în creştere, în special în zonele urbane aflate în plin avânt, este esenţial să intensificăm construcţia de noi unităţi locative, în special de locuinţe sociale. Dar asta nu e tot: trebuie să ne concentrăm şi pe reducerea costurilor de construcţie prin tehnici şi materiale de construcţie inovatoare. Obiectivul nostru final este clar: aducerea de soluţii eficace la criza actuală a locuinţelor în Europa şi obţinerea de locuinţe la preţuri accesibile pentru toţi europenii.”
Oliver RÖPKE, preşedintele Comitetului Economic şi Social European (CESE)
„Fără un sector al construcţiilor competitiv şi rezilient în Europa, toate celelalte evoluţii din domeniul energiei, al infrastructurii cu dublă utilizare şi al infrastructurii de apă, al apărării, al infrastructurii medicale etc. vor fi puse sub un mare semn al întrebării!”
Aurel Laurenţiu Plosceanu, vicepreşedinte al Comitetului Economic şi Social European (CESE)
„Am explorat provocările multiple legate de asigurarea accesibilităţii locuinţelor, recunoscând necesitatea unor soluţii inovatoare şi a unor eforturi de colaborare pentru a aborda creşterea costurilor şi barierele de reglementare. Prin abordarea directă a acestor provocări, putem clădi un sector al construcţiilor mai rezilient, mai echitabil şi mai durabil pentru viitor. CESE rămâne ferm în angajamentul său de a promova cauza asigurării accesului tuturor europenilor la locuinţe abordabile, durabile şi accesibile.”
Baiba Miltovièa, preşedinta Secţiunii pentru transporturi, energie, infrastructură şi societatea informaţională (TEN), CESE
„Industria construcţiilor este complexă. Nu este vorba doar de construirea de case şi infrastructură, ci şi de a acţiona pentru bunăstarea cetăţenilor UE, de a promova competitivitatea economiei UE şi de a oferi o contribuţie esenţială la realizarea obiectivelor de durabilitate. Este important să se menţină întotdeauna un dialog deschis între factorii de decizie politică şi părţile interesate, iar CESE reprezintă cea mai bună platformă pentru a oferi o astfel de oportunitate.”
„Uniunea Europeană trebuie să interzică «criteriul preţului cel mai scăzut» în domeniul achiziţiilor publice. Cel mai mic preţ implică întotdeauna costuri sociale, probleme de calitate şi probleme de siguranţă pentru lucrători!”
Gianni De Vlaminck, Federaţia Europeană a Lucrătorilor din Sectoarele Construcţiilor şi Lemnului (EFBWW) - Departamentul pentru construcţii
„ELA poate juca un rol esenţial în îmbunătăţirea mobilităţii echitabile, a condiţiilor de muncă şi a corelării cererii şi ofertei de locuri de muncă în sectorul construcţiilor, făcând locurile de muncă din acest sector mai atractive şi mai accesibile. Scopul nostru este de a ne asigura că, atunci când o persoană alege să lucreze şi să locuiască în altă ţară, aceasta este conştientă de drepturile sale, se simte protejată şi este tratată în mod echitabil.”
Cosmin Boiangiu, director executiv al Autorităţii Europene a Muncii (ELA)
Opinia Cititorului