ICT

CONFERINŢA DONATORILOR PENTRU SIRIA:Ajutorul promis, de 6,4 miliarde de dolari, este departe de obiectivul vizat

A.B.
Internaţional / 31 martie

Ajutorul promis, de 6,4 miliarde de dolari, este departe de obiectivul vizat

Donatorii internaţionali au promis 6,4 miliarde de dolari ca ajutor pentru poporul sirian şi refugiaţii din Siria, sumă ce reprezintă o scădere netă faţă de angajamentele din anul precedent şi care este foarte departe de obiectivul de 10 miliarde anunţat de ONU, relatează miercuri AFP şi Agerpres.

Promisiunile de ajutor totalizează 4,4 miliarde de dolari pentru anul în curs, precum şi 2 miliarde de dolari pentru 2022 şi anii următori, a precizat marţi seara comisarul european pentru managementul crizelor Janez Lenarcic, în finalul unei conferinţe virtuale de două zile organizate de Uniunea Europeană şi Naţiunile Unite. Lenarcic nu a putut oferi pentru moment explicaţia acestui recul.

Precedenta ediţie a conferinţei donatorilor pentru Siria, din iunie 2020, s-a încheiat cu promisiuni de 5,5 miliarde de dolari, pentru 2020.

Banii urmează să susţină şi ţările învecinate Siriei - Liban, Iordania, Turcia, Irak şi Egipt - care au primit 80% din sirienii refugiaţi din ţara lor din cauza războiului, fiind destinaţi în special să faciliteze accesul la educaţie al copiilor refugiaţilor.

ONU ceruse donaţii de cel puţin 10 miliarde de dolari pentru 2021 - 4,2 miliarde ca răspuns umanitar în Siria şi 5,8 pentru refugiaţii şi comunităţile care îi găzduiesc în regiune -, amintind că 24 de milioane de oameni au nevoie de ajutor în Siria şi în regiune, cu patru milioane mai mulţi decât în anul precedent.

Or, cu doar 4,4 miliarde de dolari promişi pentru acest an, obiectivul vizat rămâne foarte îndepărtat, notează AFP.

Suma promisă "confirmă temerile că donatorii nu aud apelurile milioanelor de sirieni nevoiţi să-şi abandoneze casele şi ale căror vieţi au fost distruse de 10 ani de război", a reacţionat organizaţia neguvernamentală Oxfam.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat înainte de conferinţă că "de 10 ani sirienii îndură moartea, distrugerea, deplasări forţate, lipsuri şi situaţia nu se îmbunătăţeşte, ci dimpotrivă".

Şeful diplomaţiei germane Heiko Maas, a cărui ţară s-a angajat marţi să doneze 1,74 miliarde de euro, adică o treime din angajamentele anunţate, a subliniat că "tragedia siriană nu mai trebuie să dureze încă zece ani". "A-i pune capăt începe prin redarea speranţei, începe cu angajamentele noastre, astăzi", a spus Maas.

El a reamintit că, de la începutul războiului, în martie 2011, jumătate din populaţia siriană a fost nevoită să fugă şi că astăzi "90% dintre sirieni trăiesc în sărăcie", iar în nord-vestul Siriei, aproape trei milioane de persoane depind de ajutor umanitar pentru a supravieţui.

SUA au promis în ce le priveşte circa 510 milioane euro, iar luni, în Consiliul de Securitate al ONU de la New York, Statele Unite au cerut redeschiderea punctelor de acces umanitar la frontierele Siriei, care au fost închise anul trecut, la presiunea Rusiei.

"Cum e posibil să nu putem găsi în inimile noastre umanitatea comună necesară pentru a lua în mod real măsuri semnificative? Priviţi în inimile dvs", a declarat secretarul de stat american Antony Blinken.

Damascul a calificat aceste remarci ca fiind o "ipocrizie" din partea Washingtonului. "SUA violează carta Naţiunilor Unite şi dreptul internaţional impunând sancţiuni unilaterale, politizând afacerile umanitare, ocupând teritorii (ale altor ţări)", a replicat marţi Ministerul de Externe sirian, într-un comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Boromir

Curs valutar BNR

06 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9266
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0881
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6915
Gram de aur (XAU)Gram de aur235.7106

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
Cotaţii fonduri mutuale
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro