Conflict instituţional la CFR SA: capitalul social al unei companii din subordine, miza unei confruntări dure

George Marinescu
Ziarul BURSA #Companii / 12 ianuarie

Sursa foto: facebook.com/CFRCalatori.ro

Sursa foto: facebook.com/CFRCalatori.ro

English Version

Tensiunile dintre managementul Electrificare CFR şi acţionarul unic, CNCF CFR SA, au ieşit la suprafaţă într-un conflict deschis privind modul de acoperire a pierderilor contabile istorice ale companiei, un diferend care ridică semne serioase de întrebare atât asupra guvernanţei corporative, cât şi asupra strategiei financiare a societăţii care furnizează energia de tracţiune pentru reţeaua feroviară, se arată într-un articol publicat de Club Feroviar.

Potrivit sursei citate, divergenţele au fost oficializate printr-o hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor adoptată la finalul anului trecut, document care consemnează acuzaţii directe la adresa directorului general şi a directorului financiar, acuzaţi că şi-ar fi încălcat contractele de mandat.

Potrivit deciziei AGA, conducerea executivă a propus reducerea capitalului social al Electrificare CFR pentru acoperirea pierderilor contabile din anii anteriori, o abordare respinsă ferm de acţionarul unic. Reprezentanţii CFR SA susţin că materialul prezentat de management nu reflectă corect situaţia pierderilor nerecuperate şi ignoră solicitările explicite transmise anterior, ceea ce a condus la constatarea încălcării prevederilor contractuale asumate de conducerea companiei. În consecinţă, AGA a respins acordul de principiu pentru declanşarea procedurii de reducere a capitalului social, invocând prevederile Actului Constitutiv al societăţii.

Decizia nu se opreşte însă la o simplă respingere formală, menţionează sursa citată, deoarece Consiliul de Administraţie a fost mandatat să analizeze în detaliu modul în care au fost prezentate informaţiile financiare şi să ia măsurile legale care se impun, inclusiv în raport cu responsabilităţile directorului general şi ale directorului financiar. Practic, conflictul a fost mutat din zona unei simple divergenţe de viziune în zona unei posibile răspunderi contractuale a conducerii executive.

Miza disputei este una semnificativă. Electrificare CFR are un capital social de aproximativ 742 milioane lei, iar managementul companiei consideră că utilizarea acestuia pentru acoperirea pierderilor contabile ar elibera profiturile obţinute în anii anteriori pentru finanţarea investiţiilor viitoare. În contrapondere, CFR SA pare să favorizeze o soluţie clasică, respectiv acoperirea pierderilor prin repartizarea profiturilor deja realizate, care au atins 20,39 milioane lei în 2023 şi 9,3 milioane lei în 2024.

Practic, avem de-a face cu viziuni radical diferite asupra rolului capitalului social şi asupra direcţiei de dezvoltare a companiei, care, în lipsa unei concilieri, ar putea avea efect negativ asupra uneia dintre cele două companii.

În spatele acestei confruntări se află şi ambiţiile de extindere ale Electrificare CFR. Sursa citată precizează că informaţii neoficiale vehiculate anul trecut indicau intenţia companiei de a intra pe piaţa de producere a energiei electrice, un pas care ar necesita investiţii substanţiale şi, implicit, disponibilitatea unor resurse financiare semnificative. Reducerea capitalului social pentru curăţarea bilanţului ar facilita, în viziunea managementului, redirecţionarea profiturilor către astfel de proiecte, însă această strategie nu pare să fie acceptată de acţionarul unic.

Hotărârea AGA stabileşte data de 14 ianuarie 2026 ca termen pentru adoptarea măsurilor necesare, dar conflictul este departe de a fi închis. Este puţin probabil ca managementul Electrificare CFR să renunţe definitiv la propunerea sa, existând premisele reluării acestei teme în şedinţele viitoare. În acest context, disputa riscă să se transforme într-un test de forţă între conducerea executivă şi acţionarul statului, cu potenţiale consecinţe asupra stabilităţii managementului, strategiei de investiţii şi chiar asupra funcţionării unei verigi esenţiale din infrastructura feroviară naţională.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0887
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3702
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4644
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8578
Gram de aur (XAU)Gram de aur627.8925

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
Viva
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb