Consiliul Concurenţei a câştigat procesul cu Claas Regional Center Europe şi Claas Global Sales

T.B.
Comunicate de presă / 16 iulie, 10:00

Consiliul Concurenţei a câştigat procesul cu Claas Regional Center Europe şi Claas Global Sales

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a confirmat definitiv încălcarea Legii Concurenţei de către companiile CLAAS Regional Center Europe şi CLAAS Global Sales prin fixarea preţurilor de vânzare pentru produsele marca „Claas”, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

CLAAS Regional Center Europe şi CLAAS Global Sales sunt două dintre cele nouă companii sancţionate de Consiliul Concurenţei, în 2020, cu 126,9 milioane lei pentru coordonarea comportamentului comercial şi stabilirea preţurilor de vânzare.

În urma unei investigaţii, autoritatea de concurenţă a constatat că cele 9 companii au stabilit împreună preţurile de vânzare ale utilajelor şi maşinilor agricole „Claas” şi, respectiv, „Amazone”, astfel încât să elimine concurenţa dintre ele în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Companiile sancţionate sunt:

1. CLAAS GLOBAL SALES GmbH 65,6 milioane lei 2. AMAZONE-WERKE H. Dreyer GmbH&Co.KG 28,7 milioane lei 3. CLAAS REGIONAL CENTER SOUTH EAST EUROPE S.R.L. 20,5 milioane lei 4. SERV CLASS S.R.L. 4,2 milioane lei 5. AGROCOMERT HOLDING S.A. 2,7 milioane lei 6. PROINVEST S.R.L. 2,7 milioane lei 7. PROAGROSERVICE S.R.L. 1,3 milioane lei 8. URSA MARE COMPROD S.R.L. 850.699 lei

9. TEHNOLAND S.R.L. 314.046 lei CLAAS Regional Center Europe şi CLAAS Global Sales au contestat decizia de sancţionare, dar atât prima instanţă (Curtea de Apel Bucureşti), cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins acţiunea ca fiind neîntemeiată.

În cazurile Amazonen, Serv Class, ProInvest instanţa a dat câştig de cauză, definitiv, autorităţii de concurenţă.

Companiile Agrocomert şi Ursa Mare ComProd au recunoscut participarea la practica anticoncurenţială şi au beneficiat de reduceri ale amenzilor şi, ca urmare, nu au contestat sancţiunea.

Tehnoland nu a contestat sancţiunea primită.

În ceea ce priveşte compania Proagroservice, Curtea de Apel Bucureşti a confirmat fapta anticoncurenţială şi vinovăţia companiei, dar a redus amenda. Consiliul Concurenţei a formulat recurs care este pe rolul ICCJ.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0552
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3437
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3905
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8533
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.7734

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb