Contractele "Bechtel", "EADS" şi "Vinci" - verificate de Guvern

Romana Puiuleţ
Ziarul BURSA #Politică / 14 ianuarie 2005

Contractele încheiate de guvernul Năstase cu firmele "Bechtel", "Vinci" şi EADS", primele pentru realizarea a două auto-străzi, iar cel de-al treilea pentru securizarea frontierei, vor fi reanalizate în următoarea perioadă de către Guvern pentru a stabili oportunitatea finanţării lor. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat ieri, la Guvern, că este necesar să se reanalizeze contractele cu cele două firme deoarece ele ridică semne de întrebare în ceea ce priveşte cadrul legal şi condiţiile financiare în care au fost încheiate: "Există o iritare profundă a instituţiilor europene deoarece contractele nu res-pec-tă legea europeană în vigoare." Premierul a precizat că va fi demarată o anchetă pentru verificarea legalităţii contractelor atît în conformitate cu legislaţia noastră, cît şi cu cea europeană. "Avem finanţare europeană pentru proiectul coridorului patru. Este, însă foarte greu justificabil că se construiesc două autostrăzi paralele. Un astfel de proiect este foarte greu de finanţat", a argumentat premierul. Încă de la începutul anului, ministrul transporturilor, Gheor-ghe Dobre, a declarat că în scurt timp, corpul de control al ministrului va analiza condiţiile tehnice în care s-au încheiat contractele cu Bechtel şi Vinci. Contractul cu firma "Bechtel" pentru realizarea autostrăzii Braşov-Borş este aproape dublu faţă de celelalte două, însă costul lui real este greu de anticipat în lipsa informaţiilor oficiale. Suma reală a acestui proiect a fost învăluită în mister de către fosta putere, iar partea americană a avansat alte cifre. Cert este că, în final, costul proiectului va depăşi 2,8 milioane de euro, cît a anunţat fosta putere. Purtătorul de cuvînt din România al companiei "Bechtel", Bogdan Sgîrcitu, nu a dorit să comenteze afirmaţiile făcute de primul-ministru. Finanţarea celorlalte două contracte -EADS şi Vinci-se ridică la aproape 1,5 miliarde de euro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb