Controale în cadrul Planului Comun de Acţiune intitulat "Scutul Pădurii"

F.A.
Comunicate de presă / 23 iulie 2012

Comisarii Gărzii de Mediu - Comisariatul General - împreună cu reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor, ai Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic şi Vânătoare, ai Inspectoratelor judeţene de Poliţie şi reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi Pădurilor au efectuat în perioada 16-20.07, conform Planului Comun de Acţiune "Scutul Pădurii", o serie de controale la unităţi economice de pe raza judeţelor Argeş şi Vâlcea, se arată într-un comunicat de presă.

Aceste controale au avut ca obiect de activitate exploatarea forestieră şi, respectiv, activităţile de prelucrare a lemnului.

Cu ocazia verificărilor, s-au constatat următoarele neconformităţi: desfăşurarea activităţii de exploatare forestieră fără deţinerea autorizaţiei de mediu; desfăşurarea activităţilor de prelucrare primară şi secundară a lemnului anterior obţinerii autorizaţiei de mediu; lipsa evidenţei gestiunii deşeurilor rezultate din activitate; necompletarea formularelor de încărcare-descărcare deşeuri (conform H.G. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României); depozitarea deşeurilor lemnoase direct pe sol; scurgeri accidentale de uleiuri uzate pe sol;

În urma acestor constatări, s-au aplicat 16 sancţiuni, dintre care 7 avertismente, 7 amenzi contravenţionale în valoare totală de 60.000 lei, respectiv, în două cazuri, suspendarea activităţii agentului economic până la intrarea în legalitate a acestuia.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb