Huawei a investit, anul trecut, aproape 200 de miliarde de yuani chinezeşti în cercetare şi dezvoltare, ceea ce reprezintă 21,8% din veniturile anuale ale companiei, a spus Jiang Xisheng, Secretar Principal al Consiliului de Administraţie al Huawei. Conform domniei sale, gigantul în tehnologie va continua şi în acest an să investiească masiv în cercetare şi dezvoltare.
"Pe de o parte, supravieţuirea este limita noastră minimă. Pe de altă parte, vom menţine investiţiile în tehnologii şi cercetare şi dezvoltare. Acest lucru reflectă orientarea noastră către client. În interiorul companiei, angajaţii cunosc foarte bine aceste lucruri şi a fost destul de uşor să ajungem la un consens”, a spus oficialul companiei în cadrul unui briefing cu jurnalişti europeni care a avut loc, recent, la Shenzen.
Acesta a menţionat că Huawei nu se va extinde mai mult, dimpotrivă, este posibil să-şi restrângă aria de concentrare: "În ultimii ani, din cauza unor factori externi, precum sancţiunile, Huawei a fost supusă unor presiuni şi s-a confruntat cu dificultăţi. Am fost obligaţi să facem anumite lucruri. Este ca şi cum am fi producători de tăiţei, dar, atunci când ni se interzice accesul la grâu, trebuie să cultivăm grâu şi apoi să producem îngrăşăminte. Am fost obligaţi să intrăm în industriile din amonte. Nu aceasta este intenţia Huawei şi nu este un domeniu în care avem punctele forte. Vrem doar să ne concentrăm pe domeniile la care ne pricepem. De exemplu, Huawei a început cercetarea şi dezvoltarea în domeniul automobilelor electrice destul de devreme. Cu toate acestea, am fost foarte fermi în strategia noastră de a nu produce automobile, ci de a furniza componente inteligente pentru automobile".
Jiang Xisheng a subliniat, răspunzând unei întrebări, că Huawei nu are un obiectiv specific pentru 2027, însă compania îşi elaborează anual planul strategic şi de afaceri. În ultimii ani, Huawei a făcut progrese în anumite domenii, de exemplu în ceea ce priveşte sistemul de operare pentru smartphone-uri. Deoarece Huawei nu a avut voie să utilizeze sistemul de operare Android pe telefoanele Huawei, a dezvoltat HarmonyOS, care va atinge o etapă importantă în acest an, după cum a spus sursa citată. Aşteptările producătorului de tehnologie sunt ca, până la sfârşitul acestui an, 100 de milioane de smartphone-uri să aibă instalat HarmonyOS.
Reprezentantul Huawei a vorbit şi despre serviciile companiei în domeniul Inteligenţei Artificiale: "Oferim produse şi soluţii de inteligenţă artificială, în speranţa de a le oferi clienţilor noştri şi lumii o alternativă. În trecut, în aceste domenii existau doar una sau două opţiuni. Huawei doreşte să ofere clienţilor noştri o altă opţiune. Cred că acest lucru va fi benefic pentru clienţii noştri şi va stimula concurenţa".
În cadrul Huawei Connect, care a avut loc la finalul lunii septembrie în China, compania a lansat o serie de produse şi soluţii avansate. Conform domnului Xisheng, obiectivul Huawei nu este să creeze cele mai avansate produse sau să depăşească concurenţa, ci să creeze valoare pentru clienţii săi prin produsele şi soluţiile realizate: "În ultimii ani, ne-am concentrat asupra modului în care putem crea cu adevărat valoare pentru industrii şi întreprinderi prin tehnologii inteligente. Am combinat reţelele 5G, inteligenţa artificială, cloud-ul şi dispozitivele pentru a ajuta întreprinderile să îşi rezolve problemele. Să luăm Europa ca exemplu. Există o lipsă de resurse umane, în special pentru locurile de muncă desfăşurate în condiţii dificile. Inteligenţa artificială poate contribui la rezolvarea acestei probleme. Cu toate acestea, AI singură nu este suficientă. AI trebuie combinată cu reţele şi alte tehnologii. În ultimii ani, Huawei s-a concentrat pe rezolvarea problemelor industriale. Cred că Europa va adopta noile tehnologii şi soluţii şi le va utiliza pentru a aborda provocările societăţii, de exemplu fiind deficitul de forţă de muncă. Inteligenţa Artificială de una singură nu este suficientă. Trebuie combinată cu alte tehnologii pentru a forma soluţii complete".
• Cum sunt împărţite acţiunile Huawei angajaţilor
Fiind întrebat pe subiect, Jiang Xisheng a vorbit şi despre sistemul în care toate acţiunile Huawei sunt distribuite angajaţilor chinezi. Domnia sa a explicat că, în perioada în care Huawei a implementat planul de deţinere a acţiunilor de către angajaţi (ESOP), în jurul anilor 1990, multe alte companii de tehnologie au implementat, de asemenea, astfel de planuri. În multe companii, angajaţii deţineau între 30% şi 40% din acţiuni, nu 100%. La acea vreme existau anumite politici şi reglementări naţionale şi locale care sprijineau implementarea planurilor de deţinere a acţiunilor de către angajaţi. Acum însă acest lucru nu mai este atât de răspândit. Unele companii au în continuare astfel de planuri, dar angajaţii deţin doar 10% până la 20% din acţiuni. Foarte puţine companii sunt ca Huawei, ale cărei acţiuni sunt deţinute în proporţie de 100% de angajaţi.
Reprezentantul Huawei a spus că, de-a lungul anilor, structura companiei bazată pe ESOP a rămas aceeaşi. În primii ani au existat mai mulţi investitori financiari. Ulterior, din cauza unor opinii diferite privind principiile de dezvoltare ale companiei, aceştia şi-au retras investiţiile. De când a fost implementat ESOP, mecanismul şi cadrul au rămas aceleaşi.
Referitor la angajaţii din alte ţări, sursa citată a precizat: "Huawei este o companie globală şi avem angajaţi din întreaga lume, aşa că am analizat şi posibilitatea ca ESOP să îi includă şi pe angajaţii noştri care nu sunt cetăţeni chinezi. Cu toate acestea, din cauza unor restricţii prevăzute de legislaţia şi reglementările chineze, acest lucru nu a fost posibil. Prin urmare, am lansat un alt program pentru angajaţii noştri care nu sunt cetăţeni chinezi. Se numeşte planul unităţilor bazate pe vechime (TUP). Prin acesta, angajaţii-cheie care nu sunt cetăţeni chinezi pot beneficia, de asemenea, de avantajele dezvoltării pe termen lung a companiei. Angajaţii care nu sunt cetăţeni chinezi nu trebuie să plătească pentru unităţile care le sunt alocate. Ei primesc pur şi simplu randamente pentru un număr fix de ani".
Preţul acţiunilor este determinat pe baza valorii activului net din fiecare an, conform domnului Xisheng, care precizează că, deoarece valoarea activului net al companiei se modifică de la un an la altul, preţul acţiunilor poate varia în ani diferiţi. Cu toate acestea, preţurile de cumpărare şi de vânzare a acţiunilor în acelaşi an sunt identice.
Numărul total de acţiuni a crescut de-a lungul anilor, deoarece sunt alocate anual acţiuni noi angajaţilor. Iniţial erau 21.000 de acţiuni, iar acum sunt peste 60 de miliarde de acţiuni, potrivit lui Jiang Xisheng.
Referitor la drepturile angajaţilor, domnia sa a spus: "În calitate de investitori şi acţionari, angajaţii au anumite drepturi. De exemplu, ei aleg reprezentanţii, pe principiul unui vot pentru fiecare acţiune, pentru a-i reprezenta în cel mai înalt organism de guvernanţă al companiei. Pur şi simplu nu este fezabil ca peste 100.000 de angajaţi să voteze de mai multe ori pe an asupra chestiunilor de guvernanţă corporativă. Prin urmare, am adoptat un mecanism bazat pe reprezentare. Angajaţii acţionari aleg 161 de reprezentanţi care să exercite drepturile acţionarilor în numele lor. Aceşti reprezentanţi decid asupra unor chestiuni importante, precum numărul de acţiuni noi care vor fi emise în anul respectiv şi valoarea dividendului acordat pentru fiecare acţiune. Comisia Reprezentanţilor se reuneşte o dată sau de două ori pe an pentru a lua decizii cu privire la chestiuni importante, inclusiv alegerea membrilor Consiliului de Administraţie şi ai Consiliului de Supraveghere. Comisia Reprezentanţilor are drept de aprobare, în timp ce domnul Ren Zhengfei, fondatorul, are drept de veto asupra anumitor chestiuni.
În primele etape ale dezvoltării companiei nu aveam acest mecanism complet de guvernanţă. Pe atunci aveam anumite structuri administrative şi şedinţe ale personalului. Acest mecanism s-a dezvoltat pe măsură ce compania a crescut.
În opinia mea, pe măsură ce o companie creşte, poate explora diverse modalităţi de a-şi guverna activitatea, atât timp cât ele contribuie la dezvoltarea companiei. Cu toate acestea, atunci când o companie devine foarte mare, are nevoie de un mecanism care să îi asigure dezvoltarea stabilă în diferite etape şi să se asigure că rămâne pe direcţia corectă atunci când întâmpină dificultăţi. Cred că valoarea acestui mecanism ţine mai puţin de ceea ce a făcut în trecut şi mai mult de ceea ce îi permite să facă în viitor. Va fi foarte important pentru dezvoltarea solidă şi pe termen lung a companiei în viitor".
• Parcursul Huawei de la o companie mică la gigant tehnologic
În ceea ce priveşte dezvoltarea gigantului tehnologic, domnul Xisheng a povestit: "În primele zile, Huawei era o companie foarte mică şi nu foarte avansată. Cu toate acestea, deja depunea eforturi în cercetare şi inovare, pornind de la problemele şi cerinţele clienţilor. Vă dau un exemplu: reţeaua electrică din China nu era foarte stabilă la acea vreme şi, uneori, echipamentele se defectau din cauza fluctuaţiilor alimentării cu energie electrică. Prin urmare, Huawei a dezvoltat un stabilizator de tensiune pentru a rezolva această problemă. În plus, am dezvoltat o tehnologie de protecţie împotriva fulgerelor, deoarece în zonele rurale din China fulgerele erau frecvente şi puteau deteriora echipamentele.
Pe măsură ce tehnologiile au evoluat, Huawei a intrat în domeniul comunicaţiilor wireless, al inteligenţei artificiale şi în alte domenii. Cu toate acestea, inovaţia Huawei a apărut încă din primele zile, concentrându-se pe satisfacerea nevoilor clienţilor şi pe crearea de valoare pentru aceştia. Orientarea către client şi crearea de valoare pentru clienţii noştri au fost întotdeauna priorităţile noastre.
Viziunea Huawei este de a aduce tehnologia digitală fiecărei persoane, fiecărei locuinţe şi fiecărei organizaţii, pentru o lume complet conectată şi inteligentă. Mai concret, adevărata valoare a existenţei Huawei constă în crearea de valoare pe termen lung pentru clienţii noştri, nu în crearea de valoare pentru noi înşine. Acesta este principiul de care Huawei s-a ţinut.
Atunci când se confruntă cu dificultăţi, frustrări sau chiar crize, Huawei nu este afectată în mod semnificativ de provocările temporare. Avem două principii fundamentale. În primul rând, supravieţuirea este limita noastră minimă, deoarece trebuie să supravieţuim şi să ne menţinem prezenţa pentru a continua să ne servim clienţii. În al doilea rând, acordăm prioritate dezvoltării pe termen lung în detrimentul profiturilor pe termen scurt. De aceea, Huawei a menţinut investiţiile ridicate în cercetare şi dezvoltare în ultimii ani, în pofida diverselor provocări şi probleme cu care s-a confruntat industria".
Jiang Xisheng activează în cadrul companiei Huawei de 37 de ani, ocupând, pe rând, funcţiile de vicepreşedinte al Departamentului de Marketing şi Vânzări, director general al Departamentului de Achiziţii Administrative, vicepreşedinte şi director financiar (CFO) al Huawei Electric, director al Departamentului de Management al Investiţiilor, vicepreşedinte al Departamentului Financiar, membru al Comitetului Financiar şi secretar principal al Consiliului de Administraţie.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Huawei propune zece direcţii-cheie pentru dezvoltarea „Lumii Inteligente” până în 2035
Huawei a prezentat, recent, prin raportul "Lumea Inteligentă 2035: De la viziune la acţiune", zece direcţii-cheie pentru construirea unei lumi inteligente. Raportul abordează în mod sistematic principalele provocări ale erei tehnologiei Agentic AI (inteligenţa articificială agentică) şi oferă industriei o foaie de parcurs concretă pentru acţiune.
Raportul evidenţiază faptul că, pe măsură ce AI se extinde din lumea digitală în cea fizică, aceasta depăşeşte rolul de instrument independent şi pătrunde în procesele fundamentale ale activităţii economice şi ale societăţii. Inteligenţa artificială rescrie logica de bază a industriilor şi accelerează transformarea acestora în toate sectoarele, arată un comunicat al Huawei.
David Wang, Vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie şi Preşedinte prin rotaţie al Huawei, subliniază, în raport: „Agentic AI reprezintă un factor esenţial al acestei transformări. Pentru ca inteligenţa artificială să transforme modul în care funcţionează organizaţiile, bazele competiţiei şi dinamica industriilor, trebuie să răspundem mai multor provocări importante. Direcţia este clară, însă pentru a transforma viziunea în realitate sunt necesare acţiuni concrete”. Potrivit lui Wang, noul raport porneşte de la schimbările majore generate de actuala revoluţie AI, analizează principalele provocări din spatele acestor transformări şi formulează, în cele din urmă, recomandări concrete pentru o lume bazată pe agenţi AI - prin dezvoltarea unei infrastructuri inteligente capabile să transforme experienţa utilizatorilor şi modul în care sunt desfăşurate activităţile.
Potrivit raportului, Agentic AI accelerează tranziţia de la o lume digitală centrată pe aplicaţii către una centrată pe agenţi, în care aceştia îşi percep în mod continuu mediul, analizează şi iau decizii în mod autonom, accesează dinamic instrumente şi interacţionează cu oamenii în timp real. Fiecare dintre aceste etape implică generarea unui volum foarte mare de tokeni şi un flux de tokeni cu o frecvenţă ridicată. Raportul estimează că, până în 2035, consumul anual de tokeni la nivel global va creşte de 100.000 de ori, iar traficul generat de agenţi va reprezenta peste 90% din total. Această schimbare va pune presiuni semnificative asupra infrastructurii de calcul, a reţelelor şi a infrastructurii cloud, depăşind cu mult cerinţele aplicaţiilor tradiţionale de internet. Pornind de la această perspectivă, raportul identifică zece direcţii-cheie:
Dezvoltarea AGI prin capacităţi autonome de cogniţie şi capabilităţi generale pentru orice tip de sarcină: Trecerea în lumea fizică reprezintă o etapă esenţială în dezvoltarea AGI şi necesită progrese în domeniul inteligenţei lingvistice, al inteligenţei întrupate şi al inteligenţei ştiinţifice;
Creşterea de 100 de ori a capacităţii clusterelor de calcul şi reducerea de 1.000 de ori a costurilor sarcinilor agenţilor AI: Pe lângă creşterea puterii de calcul la nivelul cipurilor, industria trebuie să facă tranziţia către sisteme de calcul SuperPoD, pentru o eficienţă mai mare în generarea de tokeni;
Sisteme inovatoare de stocare şi memorie, cu acurateţe cauzală şi trasabilitate de încredere, pentru a susţine evoluţia de la date la cunoaştere şi memorie;
Infrastructură de conectivitate inteligentă centrată pe experienţă, cu AI integrat în sistemele de comunicaţii;
Legea scalării Tau: explorarea unor noi metodologii şi instrumente pentru proiectarea cipurilor, prin optimizarea simultană a latenţei şi eficienţei energetice, înlocuind scalarea geometrică cu scalarea în timp pentru a susţine evoluţia semiconductorilor;
Agent OS: trecerea de la exploatarea mediului la evoluţia autonomă şi construirea unei fundaţii tehnice native pentru agenţi, cu capabilităţi definite prin formula: (Coordonare × Execuţie × Memorie × Conectivitate) ^ Evoluţie;
Definirea unei noi paradigme pentru o inteligenţă a dispozitivelor care se adaptează fără întreruperi şi este disponibilă pretutindeni, pentru a permite furnizarea de servicii inteligente omniprezente, indiferent de dispozitiv sau scenariu;
Autoînvăţare şi siguranţă avansată în conducerea inteligentă, pentru a permite vehiculelor să evolueze în agenţi mobili întrupaţi;
Depăşirea limitărilor legate de alimentarea cu energie şi gestionarea termică, pentru a extinde puterea de calcul a centrelor de date AI;
Protejarea lumii inteligente prin securitate şi protecţia confidenţialităţii pentru agenţii autonomi.
Pentru a răspunde acestor provocări în era Agentic AI, este esenţială dezvoltarea unei infrastructuri inteligente end-to-end, centrate pe tokeni, care să acopere întregul ciclu al acestora - de la generare şi distribuţie până la utilizare şi securitate, după cum subliniază raportul. Acest lucru presupune dezvoltarea SuperPoD-urilor şi a ecosistemelor deschise pentru creşterea eficienţei procesării tokenilor, dezvoltarea unei infrastructuri de conectivitate inteligentă pentru a asigura un flux continuu al tokenilor şi implementarea unor platforme cloud native pentru AI agentic, care să accelereze adoptarea AI în toate industriile. În cele din urmă, aceste direcţii vor transforma tokenii în servicii inteligente perceptibile, redefinind atât experienţele utilizatorilor, cât şi modelele operaţionale ale companiilor.
Huawei propune cinci direcţii de acţiune: adoptarea unei perspective pe termen lung, menţinerea unei abordări centrate pe oameni, respectarea principiului utilizării tehnologiei în beneficiul societăţii, menţinerea angajamentului faţă de deschidere şi colaborare şi adoptarea unei abordări sistemice, cu obiectivul de a transforma inovaţia tehnologică în progres pentru industrie.




















































Opinia Cititorului