Corneliu Vadim Tudor, exclus oficial din PRM

F.A.
Politică / 27 iulie 2013

Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor a fost exclus din Partidul România Mare (PRM), susţin sursele de presă.

Liderul politic a fost oficial înlăturat din formaţiunea politică, secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, fiind ales la şefia partidului, în cadrul Congresului Extraordinar de la Alba Iulia. Vadim Tudor a declarat că cele două decizii sunt ilegale şi le va contesta.

Domnia sa a explicat: "Au venit cu acte false şi au anulat Congresul PRM din urmă cu o săptămână care era de trei ori mai numeros. Ei n-au cum să mă dea afară pentru că PRM e brand înscris la OSIM pe numele meu. E un Congres total ilegal. Ei sunt câteva sute de persoane. PRM are 300.000 de membri. E o încercare disperată a lor pentru a se mai băga în seamă. Cei mai mulţi de acolo au fost daţi afară din PRM. Erau foşti senatori, deputaţi, preşedinţi de Consilii judeţene şi eu nu am mai avut ce să le ofer. Acum îşi caută un stăpân".

Funar declara ieri că a aflat că ar fi fost exclus din partid de către Vadim Tudor, dar a susţinut că acest lucru este nestatutar.

Vadim Tudor a înfiinţat formaţiunea politică în anul 1990.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. felicitari, ghita funar! m-ai razbunat. dumnezeii lui de zabalos! dupa ce l-am impins in parlamentul european, drept rasplata a sustinut puciul organizat de cei de la salaj. a trimis pe popa rusu de la bistrita cu lectia invatata s, a organizat ilegal o conferinta judeteana si ...afara cu retevoescu din prm.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb