CORPUL DE CONTROL DIN MINISTERUL TRANSPORTURILOR CONFIRMĂ ARTICOLUL DIN BURSA: Fapte de natură penală în cadrul Autorităţii Rutiere Române

George Marinescu
Ziarul BURSA #Companii / 6 august 2021

Fapte de natură penală în cadrul Autorităţii Rutiere Române

COTAR solicită demiterea secretarului de stat Sandor Gabor şi a directorului ARR Mihai Alecu

Inspectorii Corpului de Control din cadrul Ministerului Transporturilor au constatat indicii privind săvârşirea anumitor fapte penale de către persoane cu funcţii de conducere din cadrul Autorităţii Rutiere Române (ARR), în urma controlului efectuat în perioada 17 mai-14 iunie 2021, care s-a finalizat cu un raport înaintat ministrului Drulă în 29 iunie 2021, se arată într-un răspuns trimis de aceştia, ieri, Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

Amintim că, încă din luna martie, ziarul BURSA a publicat o serie de articole referitoare la neregulile din cadrul ARR, care ar fi fost comise - conform surselor din interiorul instituţiei - sub oblăduirea secretarului de stat Gabor Sandor.

În articolul din 19 martie 2021 - "Conducerea ARR - suspectată de imoralitate" devoalam o parte din afacerile pe care directorul general Mihai Alecu le-ar fi făcut chiar şi cu un membru al familiei sale.

Tot în 19 martie, în articolul "Bani deturnaţi de la Ministerul Transporturilor" prezentam modul în care Gabor Sandor a ajuns secretar de stat pentru transportul rutier, în condiţiile în care apropiaţii săi au preluat afacerea de nivel naţional iniţiată de el în domeniul formării profesionale în acest sector de activitate. În acelaşi articol, atrăgeam atenţia cu privire la raportul întocmit de Corpul de Control anul trecut, care constata un prejudiciu de 4,37 milioane euro în bugetul ARR şi mai multe fapte penale, raport care se pare că nu a fost încă trimis instituţiilor de cercetare penală.

Câteva zile mai târziu, în 24 martie, în articolul "Sandor Gabor, acuzat de directori din ARR că a folosit ilegal baza de date a Autorităţii", prezentam suspiciunile cu privire la numirea examinatorilor din centrele de formare profesională din domeniul transportului rutier şi cu privire la faptul că noul secretar de stat ar fi primit unele baze de date de la ARR pe adresa de e-mail a centrului de formare pe care l-a fondat la Miercurea Ciuc.

Conform celor de la COTAR, toate aceste materiale au stat la baza sesizărilor pe care ei le-au trimis Ministerului Transporturilor înainte ca inspectorii Corpului de Control să înceapă, în 17 mai, verificările care s-au soldat cu un raport ce constată indicii privind săvârşirea unor fapte penale.

În adresa trimisă către COTAR şi semnată de Mihaela Sandu, director al Corpului de Control din cadrul Ministerului Transporturilor, se arată: "În cuprinsul raportului de control au fost tratate aspecte semnalate de dumneavoastră în cuprinsul scrisorii deschise, vizând în principal activitatea directorului general al Autorităţii Rutiere Române. Cu ocazia acţiunii de control au fost constatate indicii cu privire la săvârşirea de către persoanele responsabile, nominalizate în cadrul raportului, a unor posibile fapte de natură penală, prevăzute de Codul penal, fapt pentru care Raportul de control va fi transmis, imediat după aprobarea acestuia de către conducerea ministerului, organelor de cercetare penală, în vederea efectuării cercetărilor care se impun, potrivit competenţelor".

După cum se poate observa, raportul se află de peste o lună pe masa ministrului Cătălin Drulă sau a secretarului de stat pentru transportul rutier - Sandor Gabor, niciunul dintre cei doi negăsind timpul necesar studierii documentului respectiv şi aprobării lui pentru a fi înaintat către procurorii competenţi să cerceteze faptele penale constatate de inspectorii Corpului de Control.

Din analiza răspunsului mai reţinem că inspectorii se referă la o scrisoare deschisă din partea COTAR, scrisoare care a fost dată publicităţii în 8 iulie şi în care reprezentanţii confederaţiei patronale din transportul rutier arătau că acţiunea de control efectuată de angajaţii Ministerului Transporturilor a fost demarată în urma informaţiilor furnizate de mediul privat, de angajaţii ARR şi de mass-media, în legătură cu posibile încălcări ale legii, comise la cel mai înalt nivel al insituţiei publice, respectiv de directorul general Mihai Alecu, apropiaţii acestuia, cât şi la nivel de secretar de stat, în legătură cu Gabor Sandor.

Menţionăm că, în urma adresei de ieri, Alexandru Ştefănescu, preşedintele COTAR, a solicitat public ministrului Cătălin Drulă să îi demită din funcţii atât pe secretarul de stat Sandor Gabor cât şi pe directorul general al ARR, Mihai Alecu.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ...

    Oare, motivul pentru care raportul respectiv s-a odihnit pe masa ministrului și a secretarului de stat este că... aceștia erau ocupați cu compunerea muzicii la : "Hai să cerem, la rectificare, de 10 ori mai mult decât n-i se poate da" ???

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9757
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6271
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2779
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9700
Gram de aur (XAU)Gram de aur396.8389

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb