Costul "visului american" în 2024: 4,4 milioane de dolari

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 6 noiembrie

Costul "visului american" în 2024: 4,4 milioane de dolari

English Version

Creşterea costului vieţii face "visul american" din ce în ce mai greu de realizat în prezent, conform unei analize Investopedia, preluată de visualcapitalist.com, care evidenţiază că, în timp ce creşterea salariilor determinată de pandemie a stimulat veniturile reale, aceasta a venit după cinci decenii de majorări salariale limitate. În acelaşi timp, preţurile locuinţelor au crescut, ceea ce denotă o ofertă limitată, construcţia caselor scăzând cu 55% faţă de 2006. Împreună, aceste realităţi economice sunt resimţite chiar şi de cei cu un salariu competitiv.

Sursa citată arată costul estimat al "visului american" pe gospodărie, pe parcursul vieţii, iar acesta se ridică la un total de 4,4 milioane de dolari, depăşind salariile medii pe viaţă atât ale bărbaţilor (3,3 milioane de dolari), cât şi ale femeilor (2,4 milioane de dolari) cu o diplomă de licenţă.

Calculat fiecare aspect al "visului american" în 2024, în funcţie de costul său pe viaţă, observăm că cea mai scumpă este plata pentru o pensie confortabilă. Aceasta necesită economii de aproape 1,6 milioane de dolari, presupunând o rată anuală de retragere de 4% şi o inflaţie medie de 2,5% pe an. Economiile în acest sens sunt calculate pentru o perioadă minimă de pensie de 20 de ani. Conform sursei citate, scăderea schemelor private de pensii a jucat un rol important în a face securitatea financiară în anii următori mai greu de realizat, în comparaţie cu generaţiile anterioare.

Deloc surprinzător, deţinerea unei locuinţe este a doua cea mai mare cheltuială: 930.000 de dolari pentru o casă unifamilială existentă (este luat în calcul un credit ipotecar pe 30 de ani, cu 20% avans). Având în vedere creşterea costului preţurilor locuinţelor, 77% dintre gospodăriile din SUA nu îşi pot permite o casă cu preţ mediu în 2024, potrivit analizei.

În măsura în care ratele de fertilitate din America au atins minime istorice, creşterea a doi copii şi trimiterea lor la facultate ar costa în total 832.000 de dolari. Astăzi, 36% dintre americanii sub 50 de ani care nu au copii menţionează preocupările legate de accesibilitate drept motiv major pentru a nu avea copii. În plus, costurile medii de şcolarizare la facultate au crescut cu 748% din 1963, după ajustarea cu inflaţia. Urmând o tendinţă similară, costurile cu nunta au crescut vertiginos. Între 2019 şi 2023, costurile medii au urcat cu 4.000 de dolari, pe fondul presiunilor inflaţioniste şi al restanţelor din cauza pandemiei. Astăzi, costă peste 44.000 de dolari, inclusiv ceremonia, recepţia şi inelul de logodnă.

Deţinerea unei maşini în proprietate presupune 811.440 de dolari (fără întreţinere şi combustibili), conform Investopedia, care mai arată că un animal de companie "costă" 36.626 dolari (cheltuieli pentru deţinerea unui câine şi a unei pisici). Vacanţa anuală necesită 179.109 dolari (vacanţă anuală de la 22 la 84 de ani), iar înmormântarea - 8.453 de dolari.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb