Costurile materiilor prime pentru lactate vor crește pe toată durata pandemiei cu 5-10%

J.P.
Comunicate de presă /

Costurile materiilor prime pentru lactate vor crește pe toată durata pandemiei cu 5-10%

Concluziile finale ale studiului realizat de Horvath & Partners în perioada mai - iulie 2020 arată că performanţele producătorilor locali de mezeluri şi lactate pot fi afectate semnificativ, pe termen lung, de pandemia COVID-19. Astfel, preţul materiilor prime în industria lactatelor va creşte cu peste 5% până la finalul lui 2020, conform prognozelor. În aceeaşi perioadă, costul producţiei de mezeluri se estimează că va scădea cu aproximativ 2%. Evoluţiile sunt cauzate atât de creşterea materiilor prime generale, carnea şi laptele crud, cât şi ca urmare a schimbărilor survenite în comportamentul consumatorilor români şi a modificării costurilor de producţie, pe fondul vulnerabilităţilor structurale ale acestei pieţe, conform unui comunicat trimis redacţiei.

Potrivit reprezentanţilor companiei, noile măsuri de igienă şi siguranţă impuse ca urmare a pandemiei vor avea drept consecinţă creşterea costului unitar de producţie cu 1-2%, în industria mezelurilor şi a lactatelor. Conform cercetării, de la începutul lui martie şi până în iulie, costurile acestor materii prime au scăzut cu aproximativ 10% pentru carnea crudă, dar au crescut cu peste 4% pentru laptele crud.

Vlad Gheorghe, Senior Project Manager al Horvath & Partners România: "Aceste evoluţii ale costurilor de producţie survin pe fondul unor deficienţe structurale majore. Referitor la piaţa de lapte, România ocupă primul loc din Uniunea Europeană ca pondere a fermelor cu mai puţin de zece capete de vaci de lapte, cu 72%, urmată de Lituania cu 26%. De asemenea, vedem o preferinţă mare pentru rasa locală de vaci de lapte, Bălţata Românească, chiar dacă aceasta are un randament al lactaţiei considerabil mai mic, de 15-18 litri/ zi, comparativ cu alte rase consacrate de vaci de lapte, cum este Holsten, 32-38 litri/ zi. Competitivitatea pieţei de lapte crud, şi în consecinţă a pieţei de lactate, este semnificativ redusă de aceste aspecte".

În ceea ce priveşte piaţa de carne, studiul relevă faptul că preţul cărnii crude va rezista mai bine, având în vedere disponibilitatea mai mare a producţiei locale. Astfel, pentru preţul cărnii crude de porc este estimată o scădere de aproximativ 2%, în timp ce preţul cărnii crude de pui se va diminua cu mai puţin de 2%.

Întregul sector agricol este, în general, afectat de slaba pregătire teoretică a fermierilor. În 2018, doar 14% din terenul agricol era folosit de fermieri cu o pregătire teoretică deplină. Din cauza acestui fapt, atât producţia agricolă per capita/ per hectar cât şi calitatea acesteia sunt afectate negativ, ceea ce limitează considerabil competitivitatea pieţei.

"Pe partea de cerere, experţii cu care am discutat s-au arătat convinşi că viitorul mezelurilor şi al lactatelor, cel puţin pe termen mediu, este al segmentelor marcă proprie, private label, sau economice, economy, în special ca urmare a scăderii economice aşteptate. Practic, segmentul de mid-market va dispărea aproape complet, fiind înlocuit în cea mai mare măsură de aceste segmente. Mai mult, pe toată perioada pandemiei, românii reîntorşi în ţară vor creşte semnificativ cererea pentru produsele private label şi economy. Astfel, piaţa producătorilor de lactate şi mezeluri va deveni o piaţă a capacităţii de producţie în care vor avea de câştigat în special companiile cu capacitate mare de producţie", a mai explicat Vlad Gheorghe.

Experţii care au colaborat la realizarea studiului nu s-au arătat optimişti nici în ceea ce priveşte conversia consumului HoReCa în consum casnic: "Ipoteza noastră iniţială a fost că o mare parte din consumul din HoReCa, care a scăzut drastic ca urmare a măsurilor de distanţare socială, va fi compensată de creşterea consumului casnic de lactate şi mezeluri datorită descoperirii sau redescoperirii gătitului acasă de către români. Totuşi, pe baza discuţiilor avute cu experţii, am realizat că rata de conversie a consumului HoReCa în consum casnic este subunitară, în special din cauza diferenţelor reţetelor şi a tipurilor diferite de mezeluri sau lactate între cele două categorii de consum", a conchis reprezentantul Horvath & Partners.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Hidroelectrica

Curs valutar BNR

15 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0172
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5274
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4853
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.4568

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro