Credit ipotecar sau chirie? Analiză comparativă pentru români în contextul dobânzilor ridicate

A.F.
Comunicate de presă / 15 septembrie, 11:31

Credit ipotecar sau chirie? Analiză comparativă pentru români în contextul dobânzilor ridicate

Românii se confruntă tot mai des cu dilema între a lua un credit pentru a-şi cumpăra o locuinţă sau a continua să locuiască în chirie, în condiţiile în care dobânzile au crescut semnificativ în ultimii ani.

Potrivit unei analize realizate de AVBS, una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România, cu peste 18 ani de experienţă pe piaţa creditelor imobiliare, au fost comparate costurile unui credit ipotecar cu nivelul chiriilor medii pentru apartamente cu două camere, în marile oraşe.

Conform calculelor, un apartament mediu de două camere, cu preţul de aproximativ 400.000 de lei, presupune un credit ipotecar de 340.000 de lei.

Valentin Anghel, fondator şi CEO AVBS Broker de Credite, explică: „Pe o perioadă de 30 de ani, cu o dobândă de 4,79%, rata lunară pentru un astfel de credit este de aproximativ 1.782 de lei, plus asigurare de viaţă. Este important de reţinut că rata poate varia în funcţie de evoluţia IRCC, iar dobânda variabilă poate influenţa semnificativ costul final lunar.”

Informaţiile din piaţa imobiliară, date publicităţii la final de august, început de septembrie 2025, arată că în Bucureşti costul mediu pentru chiria unui apartament cu două camere este de aproximativ 2.900 de lei pe lună, în timp ce garsonierele se închiriază în medie cu 1.800 de lei pe lună. În alte oraşe, chiriile sunt mai mici: în Cluj-Napoca, un apartament cu două camere se închiriază între 2.300 şi 2.400 de lei pe lună, iar în Timişoara, între 2.150 şi 2.250 de lei. Astfel, rata unui credit ipotecar poate fi mai avantajoasă decât chiria în marile oraşe, în special pe termen lung.

Impactul IRCC este un element esenţial în analiza costurilor. „Pentru cei care aleg creditele cu dobândă variabilă, fluctuaţiile IRCC pot modifica semnificativ rata lunară. De aceea, este recomandat să se înţeleagă mecanismul dobânzii variabile şi să se aleagă perioada de finanţare în funcţie de profilul propriu de risc”, adaugă Valentin Anghel.

Avantajul principal al creditului ipotecar este faptul că locuinţa devine un activ propriu, cu potenţial de apreciere în timp. Chiria oferă flexibilitate, însă nu generează capital. În plus, colaborarea cu un broker experimentat poate face diferenţa între o decizie financiară sigură şi una riscantă. Acesta oferă asistenţă personalizată, scenarii detaliate şi suport în alegerea celui mai avantajos credit, optimizarea dobânzilor şi gestionarea riscurilor asociate IRCC.

„Este important ca fiecare cumpărător să înţeleagă modul în care dobânda variabilă poate influenţa rata lunară şi să analizeze cu atenţie diferitele scenarii financiare înainte de a lua o decizie”, concluzionează Valentin Anghel, CEO AVBS.

Analiza comparativă arată că, în funcţie de oraş şi de nivelul chiriilor, creditul ipotecar poate fi o alternativă avantajoasă pe termen lung, oferind proprietarului nu doar o locuinţă, ci şi posibilitatea de acumulare a unui capital propriu. În schimb, închirierile oferă flexibilitate şi mobilitate, dar nu generează active.

Pe măsură ce dobânzile şi chiriile evoluează, decizia între credit şi chirie rămâne una personală, influenţată de priorităţile financiare şi stilul de viaţă al fiecărei persoane.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0694
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3258
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4221
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8565
Gram de aur (XAU)Gram de aur506.8417

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb