Ajustarea fiscală trebuie să continue în anii următori pentru ca deficitul să ajungă la 3% din PIB în 2031, însă spaţiul pentru noi majorări de taxe este tot mai redus. Creşterea fiscalităţii din ultimul an a pus presiune pe companii şi populaţie, iar economia resimte efectele, cu o creştere estimată la doar 0,7% anul acesta. România trebuie, aşadar, să găsească un mix care să permită continuarea consolidării fiscale fără să fragilizeze şi mai mult creşterea economică.
În acest context trebuie privite şi măsurile fiscale pe care şi le propune noul guvern al României, anunţate înainte de primirea votului în parlament şi înainte ca ele să intre efectiv în procesul de adoptare. Direcţiile anunţate sunt importante tocmai pentru că încearcă să răspundă ambelor obiective: continuarea corecţiei bugetare, dar şi reducerea presiunii asupra economiei. Eliminarea IMCA de la 1 ianuarie 2027, menţinerea principiului cotei unice, lărgirea bazei de impozitare, colectarea mai bună a TVA, rambursările mai rapide către companii, eficientizarea ANAF şi un control mai strict al cheltuielilor publice conturează un mix care, dacă va fi bine calibrat şi implementat, poate muta accentul de la noi creşteri de taxe către o consolidare fiscală mai sustenabilă.
Finanţele publice trebuie readuse pe o traiectorie sustenabilă, dar acest lucru devine mult mai dificil într-o economie care încetineşte. În acelaşi timp, dacă răspunsul la problema deficitului rămâne majorarea fiscalităţii, riscăm să punem şi mai multă presiune pe investiţii, consum şi competitivitate şi, în final, chiar pe capacitatea economiei de a genera venituri bugetare.
România a avut in urmă cu doi ani cu cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, 9,3% din PIB, iar corecţia a venit repede şi mai ales prin taxe. Multe state eşalonează o ajustare de această amploare pe trei sau patru ani. România a făcut-o în douăsprezece luni. Cota standard de TVA a urcat de la 19% la 21%, cotele reduse au fost unificate la 11%, impozitul pe dividende a crescut de la 10% la 16%, impozitele locale pe proprietate au fost majorate.
Din punct de vedere bugetar, pare că măsurile au funcţionat. În primul an de TVA majorat, între august 2025 şi iulie 2026, încasările din această taxă au crescut cu 22,2% faţă de cele 12 luni anterioare, potrivit datelor Ministerului Finanţelor. Şi deficitul a început să coboare. În primele opt luni din 2026, a fost de 2,89% din PIB, faţă de 4,51% în aceeaşi perioadă din 2025, potrivit Ministerului Finanţelor. Cele trei mari agenţii de rating, Fitch, Moody's şi S&P, au luat act de efort şi au menţinut România în categoria recomandată investiţiilor, dar cu perspectivă negativă, semn că examenul nu s-a încheiat.
Suntem doar la jumătatea drumului
Deficitul a coborât deja la aproximativ 6,2% din PIB, cât estimează Comisia Europeană pentru acest an. Pentru a ajunge sub 3% până în 2031, mai trebuie corectate în jur de trei puncte procentuale din PIB, cam cât s-a corectat deja faţă de 2024. Etapa rămasă este însă mai grea decât prima, pentru că taxele au fost deja majorate pe aproape toate fronturile.
Povara fiscală mai mare se resimte. În anul de după majorarea TVA, inflaţia a stat aproape de 10%, cu un vârf de 10,85% în mai, şi a coborât abia în vară, la 6,17% în august, odată cu ieşirea din calcul a scumpirilor de anul trecut. Nici acum presiunea pe preţuri nu a trecut, pentru că în septembrie inflaţia a urcat din nou, la 6,61%, potrivit INS. Vânzările din comerţ au intrat pe minus chiar în luna majorării TVA şi au rămas acolo un an întreg, iar România este singura ţară din regiune cu o asemenea scădere, potrivit Eurostat. Abia la un an de la majorarea TVA, în august 2026, comerţul cu amănuntul a revenit pe creştere, cu 2,3% faţă de iulie şi cu 0,1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, după ce în primele opt luni volumul cifrei de afaceri a rămas în scădere cu 5,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2025, potrivit INS. Companiile sunt prinse la mijloc, între clienţi care cumpără mai puţin şi caută promoţii şi costuri mai mari cu energia, forţa de muncă şi taxele, iar în industria alimentară marjele s-au subţiat.
Iată de ce întrebarea pentru etapa următoare nu mai este cât de mult pot creşte taxele, ci cum se găseşte echilibrul între reducerea deficitului şi o economie care să rămână suficient de puternică încât să îl susţină.
Prima măsură, şi cea mai importantă, este colectarea. Cea mai mare rezervă de venituri a României nu este o cotă mai mare, ci TVA-ul deja datorat şi neîncasat. În 2023, statul nu a colectat o treime din TVA-ul pe care ar fi trebuit să îl încaseze, cel mai mare gap de conformare din Uniunea Europeană, faţă de o medie de 9,5%, potrivit Comisiei Europene. Pierderea a fost de 45,5 miliarde lei într-un singur an, potrivit aceluiaşi raport, mai mult decât a adus majorarea cotei de TVA, iar fiecare punct procentual recuperat din acest gap ar însemna aproximativ 1,5 miliarde lei la buget. Instrumentele există deja: facturarea electronică, raportarea SAF-T, sistemul e-Transport şi declaraţia de TVA precompletată fac tranzacţiile vizibile pentru ANAF aproape în timp real. Folosite împreună cu verificarea încrucişată a datelor şi cu controale ţintite, pot aduce venituri suplimentare şi o concurenţă mai corectă pentru companiile care îşi respectă obligaţiile.
A doua măsură este reforma cheltuielilor publice, fără a sacrifica investiţiile productive în infrastructură, energie, educaţie şi digitalizare.
A treia ţine de predictibilitate. Companiile pot absorbi o fiscalitate mai apăsătoare dacă ştiu că regulile nu se schimbă de la un trimestru la altul. Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, anunţată pentru 2027, merge în această direcţie, iar continuarea consolidării fără noi majorări de cote ar fi cel mai puternic semnal pentru investiţii.
Prima etapă a ajustării a arătat că taxele mai mari aduc rapid bani la buget. Însă de acum statul trebuie să arate că poate încasa banii care i se datorează şi că îi poate cheltui mai bine. O colectare mai bună şi o concurenţă corectă sunt mai sustenabile decât o nouă creştere a notei de plată a consumatorului. România nu are nevoie doar de un deficit mai mic, ci şi de o economie competitivă.





























































Opinia Cititorului