Creşteri pentru indici, în ton cu evoluţiile pieţelor internaţionale

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 23 decembrie 2021

Creşteri pentru indici, în ton cu evoluţiile pieţelor internaţionale

Tranzacţii de 48 milioane de lei, peste cele din sesiunea anterioară Chimcomplex ajunge la o evaluare bursieră de 7,5 miliarde lei

Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri în sesiunea de tranzacţionare de ieri, într-un climat general internaţional favorabil activelor de risc.

Indicele compozit BETPlus a urcat cu 1,05%, la 1.863,13 de puncte, în timp ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un avans de 1,21%, până la 848,9 puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 47,7 milioane de lei, peste cea din sesiunea anterioară, de 30 milioane de lei.

Răzvan Stănuţ, ce face parte din echipa de analiză a casei de brokeraj TradeVille, ne-a transmis: "Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut o evoluţie pozitivă, similară cu cea înregistrată pe principalele burse europene. Indicele BET a câştigat 1,05% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între 0,46% pentru BET-FI şi 2,2% în cazul BETAeRO. Valoarea totală zilnică a tranzacţiilor a fost de 9,64 milioane de euro, sub media zilnică de 17,59 milioane de euro, înregistrată de la începutul anului.

Cel mai mare avans pe segmentul principal l-au înregistrat acţiunile Romcab (MCAB), +14,42%, pe fondul tranzacţionării unui volum peste media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, emitentul cu cea mai bună evoluţie a zilei a fost Nuclearelectrica (SNN), +3,13%.

Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o acţiunile Armatura (ARM), cu -13,33%, pe fondul tranzacţionării unui volum peste media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, emitentul cu cea mai slabă evoluţie a zilei a fost Alro (ALR), -12,62%".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de titlurile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 7,04 milioane de lei, acţiunile instituţiei de credit din Cluj încheind ziua în creştere cu 1,41%, la preţul unitar de 2,52 lei.

Titlurile BRD-Groupe Societe Genarale (BRD) au urcat cu 0,84%, până la 16,74 de lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 6,17 milioane de lei.

Pe poziţia a treia a acestui clasament s-au situat acţiunile One United Properties (ONE), al căror rulaj s-a ridicat la 3,98 milioane de lei, într-o zi în care titlurile dezvoltatorului imobiliar au coborât cu 1,26%, la preţul de 1,252 lei.

Acţiunile Alro Slatina (ALR) au scăzut cu 12,62%, la 1,8 lei, în condiţiile unei valori tranzacţionate de 2,16 milioane de lei.

Prin piaţa "deal" nu a avut loc nicio tranzacţie.

În Piaţa AeRO, acţiunile Chimcomplex Borzeşti (CHOB) au urcat cu 14,95%, la 24,6 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 1,05 milioane de lei. La acest preţ, evaluarea bursieră a combinatului chimic se ridică la 7,5 miliarde de lei. Compania a anunţat că a primit undă verde din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) pentru transferul în Piaţa Reglementată.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a urcat cu 0,65%, până la 2.429,48 de puncte, în timp ce indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 30 de acţiuni de la bursa noastră, a avut un avans de 0,88%, la 1.095,81 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri 

1. "Romcab" (MCAB): +14,42%

2. "Condmag" (COMI): +12,50%

3. "Prebet" (PREB): +4,78%

4. "Romcarbon" (ROCE): +4,55%

5. "Bittnet Systens" (BNET): +3,98%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Armătura" (ARM): -13,33%

2. "Electroargeş" (ELGS): -12,68%

3. "Alro Slatina" (ALR): -12,62%

4. "Prefab" (PREH): -8,26%

5. "Zentiva" (SCD): -4,80%

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb