Cristian Boureanu, implicat într-un incident, într-un club de pe litoral

Elena Deacu
Politică / 3 august 2015

Fostul deputat liberal Cristian Boureanu a fost implicat, luni, într-un incident, la un club de pe litoral, după ce unul dintre angajaţi ar fi avut un comportament agresiv faţă de femeile din cercul său de prieteni şi faţă de iubita sa, Laura.

Cristian Boureanu a precizat că nu a depus plângere la poliţie, în condiţiile în care conducerea şi acţionarii clubului şi-au cerut scuze şi a primit asigurări că angajatul respectiv va fi sancţionat.

Boureanu a susţinut că totul a pornit de la un angajat care nu avea ce căuta în zona publică a clubului şi care nu se afla în "stare de sobrietate". Potrivit declaraţiei sale, angajatul clubului s-a comportat "neplăcut şi agresiv" cu femeile din grupul său de prieteni şi cu iubita sa, Laura. În momentul respectiv, Cristian Boureanu spune că nu se afla la masă, aflând ulterior despre incident. În momentul în care a fost identificat, angajatul a încercat să fugă şi s-a creat o busculadă, iar toată lumea vocifera.

"A fost un incident neplăcut care i se poate întâmpla oricui. Lucrurile au fost gestionate însă foarte corect de conducerea clubului. Am primit asigurări că persoana respectivă va fi sancţionată şi dată afară. Conducerea şi acţionarii clubului şi-au cerut scuze pentru un incident pentru care nu am de ce să-i fac responsabili. Nu a existat niciun conflict cu ospătari", a mai spus Boureanu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. conducerea si actionarii......foarte frumos.....si dupa ce nu mai esti oficial in politica se pare ca starnesti teama in societate.....oare acei libidinosi de actionari si-ar fi cerut scuze la fel si daca in locul lui pelinel...scuze.....bourcel ...era un platitor normal de taxe si impozite?

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb