Cristian Sima: "Fondul Proprietatea, ultima cuponiadă din România"

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea /

"Cei care cred că BVB este o mină de aur şi că Sibiul nu valorează nimic ar trebui să se uite la volumele zilnice (n.r. - mai sus, graficul evoluţiei volumelor cu contractul DEDJIA _RON, scadenţa septembrie, la Sibiu) făcute de cele două burse în perioada de criză; aşa vor înţelege că la Sibiu se poate câştiga şi când piaţa creşte dar şi când scade".

"Cei care cred că BVB este o mină de aur şi că Sibiul nu valorează nimic ar trebui să se uite la volumele zilnice (n.r. - mai sus, graficul evoluţiei volumelor cu contractul DEDJIA _RON, scadenţa septembrie, la Sibiu) făcute de cele două burse în perioada de criză; aşa vor înţelege că la Sibiu se poate câştiga şi când piaţa creşte dar şi când scade".

Investitorul Cristian Sima vorbeşte, într-un interviu acordat ziarului BURSA, despre planurile Bursei de la Sibiu de a lansa derivate pe acţiunile Bursei de la Bucureşti şi pe titlurile Fondului Proprietatea, odată ce aces-ta va fi listat. Cristian Sima vorbeşte, în premieră, despre ambiţiile Bursei sibiene de a ajuta la formarea unei pieţe de derivate în Albania, aşa cum Bursa de la Chicago a ajutat instituţia sibiană.

(Interviu cu Cristian Sima, şeful casei de brokeraj WBS România)

Reporter: Fondul Proprietatea este una dintre "marile speranţe" ale Bursei de Valori Bucureşti, mulţi brokeri sperând că BVB va intra pe harta investitorilor străini odată cu cotarea Fondului. Ce planuri are Sibiul vizavi de acţiunile FP?

Cristian Sima: Fondul Proprietatea este ultima cuponiadă din Româ-nia. Sensul cuponiadelor a fost următorul: luăm de la fraieri acţiuni foarte ieftine şi apoi le vindem scump. Brokerii se aşteaptă ca după listarea Fondului să apară două miliarde euro din străinătate ca să fie investite în acţiuni FP. Întrebarea este, însă, de la cine vor veni aceşti bani? Eu nu văd alţi străini care să vină, în condiţiile în care cei interesaţi de Fond au cumpărat deja participaţii la el şi aşteaptă şi ei să vândă.

O să încercăm să lansăm derivate pe Fondul Proprietatea la Sibiu. Mulţi vor dori să vândă short. Va trebui să treacă câteva luni de la listarea Fondului ca să primim aprobările de la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Mai aproape suntem, însă, cu iniţiativa lansării unor derivate pe acţiunile Bursei de Valori Bucureşti. Am trimis deja documentaţia necesară la CNVM.

Reporter: Ce poziţie veţi lua pe derivatele cu acţiuni BVB?

Cristian Sima: O să vă spun după ce o să o iau.

Reporter: Fuziunea dintre Bucureşti şi Sibiu mai este un proiect viabil?

Cristian Sima: Sunt oricând în favoarea unei fuziuni între cele două burse, dar în condiţii echitabile. Cei care cred că BVB este o mină de aur şi că Sibiul nu valorează nimic ar trebui să se uite la volumele zilnice făcute de cele două burse în perioada de criză; aşa vor înţelege că la Sibiu se poate câştiga şi când piaţa creşte dar şi când scade. Important de reţinut este că fuziunea dintre Bucureşti şi Sibiu se poate face în orice moment în care un nucleu de acţionari ai ambelor Burse cad de acord în aceas-tă privinţă.

Reporter: Au existat mişcări în acţionariatul Bursei de la Sibiu de când s-a listat la cota proprie? Am văzut că, la Bucureşti, un fond al companiei Franklin Templeton a intrat în acţionariat, cu o participaţie de 2%, potrivit unor surse.

Cristian Sima: Este o piaţă liberă, cotată, nu ştiu eu cine cumpără sau vinde. De altfel, faptul că la Bucureşti se ştie că un fond al societăţii Franklin Templeton a cumpărat acţiuni BVB înseamnă că cineva de acolo tot se uită în conturi.

Atâta vreme cât nu vom învăţa că trebuie să păstrăm secretul tranzacţiilor nu vom avea o piaţă transparentă. Asta este esenţa discuţiei.

Reporter: Intrarea lui Franklin Templeton în acţionariatul BVB a fost percepută de unii brokeri drept un semnal pozitiv pentru Bursa de Valori Bucureşti şi unul dintre motivele pentru care acţiunile Bursei s-au apreciat cu peste 20% în ultimele luni. Subscrieţi la această părere?

Cristian Sima (râde): Amintiţi-vă ce s-a întâmplat cu BVB după ce mi-am vândut eu participaţia de 3% la BVB către Morgan Stanley...

Reporter: Care ar fi primul pas, în opinia dumneavoastră, pentru ca BVB să poată să progreseze?

Cristian Sima: Ar trebui să aducem manageri străini şi să îi punem directori generali şi la Bucureşti şi la Sibiu.

Dacă acţionarii m-ar urma, eu aş aduce un străin la Sibiu.

Reporter: La Bursa de Valori Bucureşti s-a încercat această variantă, însă a eşuat...

Cristian Sima: Trebuie să aduci un străin care să se priceapă, însă este foarte greu pentru că aproape nimeni nu vrea un management care să fie independent faţă de Consiliul de Administraţie şi de acţionari.

Reporter: Bursa de la Sibiu se pricepe la derivate. V-aţi gândit să folosiţi acest avantaj şi să atrageţi investitori străini?

Cristian Sima: Am contactat bursele din Bulgaria şi din Albania. Sperăm să dezvoltăm împreună cu albanezii Bursa de la Tirana. Este adevărat că Albania este o ţară mică şi are problemele ei, însă putem să îi învăţăm doar pe cei care debutează după noi.

Reporter: Care ar fi exact rolul Bursei de la Sibiu în dezvoltarea pieţei albaneze?

Cristian Sima: Exact rolul Bursei de la Chicago, care ne învaţă pe noi la Sibiu cum să facem derivatele pe Dow Jones.

Reporter: Ce instrumente noi vom mai vedea la Sibiu în perioada următoare?

Cristian Sima: Derivate pe mărfuri şi indici europeni. Poate vor exista şi acţiuni noi pe piaţa spot, poate şi câteva IPO-uri (oferte publice iniţiale) poate se vor muta şi câteva companii de la BVB la noi.

Reporter: În prezent, există o dezbatere în piaţă privind posibilitatea mutării unei companii de la BVB la Sibiu. De altfel, în ceea ce priveşte transferul Registrului Acţionarilor de la Depozitarul de la Bucureşti la cel de la Sibiu, reprezentanţii Depozitarului bucureştean susţin că nu există nicio reglementare în acest sens.

Cristian Sima: Greu va fi până se mută o societate şi reuşeşte să o facă în urma unui proces în instanţă.

Reporter: Miercuri a fost înregis-trat un record de 81,8 milioane de lei din tranzacţii pe Dow Jones la Sibiu. WBS este market-maker pe acest instrument. Cum aţi reuşit să faceţi piaţa?

Cristian Sima: Market-makerul asigură lichiditate, garantează că în orice moment poţi să vinzi sau să cumperi o anumită cantitate de contracte la un spread decent. Spread-ul pe care îl am eu la Sibiu nu este încă foarte convenabil. Sper să ajung la un spread de trei puncte, în condiţiile în care acum variază între 4 şi 20 de puncte. Problema este automatizarea: cei de la Sibiu nu au implementat încă softul de market-maker. Când cotaţia de la Chicago se schimbă cu un punct, traderul meu trebuie să modifice manual cotaţia de market-maker la Sibiu. Din această cauză eu nu pot să am un spread mic, riscând să pierd enorm dacă traderul meu nu se mişcă suficient de repede. Sper însă ca într-o lună şi jumătate să avem softul de market-maker la Sibiu.

Reporter: Vi s-a întâmplat să pierdeţi pe arbitraj?

Cristian Sima: Niciodată nu am pierdut din arbitraj până acum. Doar am câştigat. Pot să vă spun că am arbitrat lună de lună 30-50.000 de contracte. Arbitrajul înseamnă că atunci când preţul de la Sibiu este sub preţul de la Chicago, eu cumpăr masiv, iar când preţul tinde să creas-că vând masiv şi încerc să aduc cotaţia cât mai aproape de Chicago. De exemplu, miercuri, în primele trei ore de tranzacţionare, am cumpărat şi vândut două sute de contracte simultan.

Reporter: Ce a dus la recordul de miercuri înregistrat la Sibiu?

Cristian Sima: Mâine (n.r. azi) este "ziua celor trei vrăjitoare" la Chicago. În a treia vineri din martie, iunie, septembrie şi decembrie ajung la scandenţă opţiunile şi contractele pe futures pe acţiuni, pe indici, pe monezi şi mărfuri. Volatilitatea va fi foarte mare.

Reporter: V-aţi confruntat cu proteste din partea investitorilor că nu aţi fi destul de activ ca market-maker?

Cristian Sima: Mai mult decât atât ce pot să fac? Investitorii încep, încetul cu încetul, să realizeze că indicele Dow Jones şi economia americană constituie, cu toate tarele lor, cele mai cinstite şi transparente operaţiuni financiare. Informaţia este foarte multă şi pentru toată lumea în aceeaşi secundă. Este normal ca investitorii să se orienteze către aceas-tă piaţă. Investitorii nu vin la Bursa de la Bucureşti deoarece nu sunt siguri că vor regăsi şi aici această transparenţă; au ridicat semne de întrebare tranzacţiile cu acţiunile Rompetrol Rafinare, când au promovat de pe Rasdaq pe piaţa reglementată, la fel şi anumite tranzacţii cu SIF-uri, etc. Aceste semne de întrebare îi fac pe investitori să se îndepărteze de Bursa de la Bucureşti şi, inevitabil, şi de instrumentele derivate de la Sibiu care au ca suport acţiunile de la Bucureşti. Derivatele care erau până acum lideri de piaţă, precum cele pe SIF5 sau SIF2, aproa-pe că nu se mai tranzacţionează, investitorii mutând-se pe aur şi pe Dow Jones.

Reporter: În urmă cu ceva timp, se puteau face bani speculând diferenţa dintre spot la Bucureşti şi futures la Sibiu...

Cristian Sima: Investitorii care au pierdut pe derivate la Sibiu nu au fost convinşi că au pierdut doar din vina lor...ci că cineva de la Bucureşti ar fi putut să mişte piaţa în sus sau în jos.

Reporter: Mai este WBS market-maker pe euro/ron la Sibiu?

Cristian Sima: La Sibiu, cotaţiile pe euro/ron sunt total aiurea pentru că nu prea se mai poate face arbitraj acolo. WBS era market-maker pe euro/ron la Sibiu prin intermediul bancii UBS însă, în momentul în care Isărescu a dus dobânzile overnight la 500% la finele lui 2008 şi acuza băncile că speculează, UBS s-a retras şi m-a lăsat singur. De atunci am vorbit cu toate băncile străine care lucrează în România, dar niciuna nu a dorit să îmi asigure aceleaşi condiţii precum cele pe care mi le asigura banca elveţiană. Cei de acolo îmi asigurau, de exemplu, 40 de pips între bid şi ask.

Reporter: De ce băncile de aici nu au vrut să vă sprijine în activitatea de market-maker?

Cristian Sima: Pentru că este o operaţiune prea mică şi pentru că nu au niciun interes să sprijine dezvoltarea unei pieţe. Băncile au un singur scop acum: să ia bani de la clienţi şi să dea la stat.

Reporter: Câţi investitori sunt la Sibiu?

Cristian Sima: Bursa de la Sibiu are un plan de marketing astfel încât să atragă circa 10.000 de investitori activi. La Sibiu deja sunt circa 1.500 de conturi active, care fac o piaţă mai mare decât cea de la Bursa de Valori Bucureşti, după valoarea tranzacţiilor.

Reporter: S-a tot spus în ultima vreme că investitorii autohtoni nu sunt pregătiţi pentru produse complicate şi că trebuie să li se ofere instrumente cu risc mai mic. Consideraţi că investitorilor autohtoni le este frică să rişte?

Cristian Sima: Dimpotrivă. Românii sunt mari gambleri de Forex. Forex-ul este una dintre cele mai periculoase pieţe din lume.

Acum mai este o problemă: nimeni să nu îşi închipuie că poate să câştige pe derivate aşa cum a câştigat Soros, care a pariat 500 de milioane de lire sterline şi a câştigat 1,3 miliarde. Cu o strategie bine pusă la punct, clienţii mei câştigă 1% în dolari pe lună din derivate, ceea ce este foarte bine. Doar că unii nu se mulţumesc cu atât: vor 10% pe zi. Dificil este să nu pierzi mai mult de 10% pe zi pe derivate.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Poate Sima isi mai aduce aminte si de afacerea pentru care a fugit din America?

    Isi aduce aminte de Martha Stuwart? Nu o are cumva pe constiinta pentru cele 6 luni de inchisoare pe care a trebuit sa le faca aceasta doamna? Sa la fondul proprietatea ca altfel ar putea sa se afle si in Romania toate hotiile lui.Oare o fi Franklin Templeton atit de naiv si Sima un savant? 

    1. Domle, m-ai distrat, uite ca baietzii lui Vintu au si umor! mai lucreaza la scrisul in engleza, ca nu-i fonetica.

      care sunt baietii lui vintu, bai nene?

      vorbesti de vreo regina a angliei?

      Domnule anonim, iata explicatzia: Martha Helen Stewart is an American business magnate, television host, author, and magazine publisher. In 2004, she was convicted of lying to investigators about a stock sale and served five months in prison. Penibilul domn Cernat insinueaza ca domnul Sima ar fi ajutat-o cu insider trading, lucru de tot risul.

      Sebastian numele tau real fiind Cristian Sima.

      Chiar ne crezi prosti pe toti?

      Bai sacalule, degeaba te dai mare cunoscator al maketingului tot un neica nimeni esti. Fondul Proprietatea nu va ajunge pe mina ta pocitanie. Cunosti un broker cinstit ? Eu NU. Esti doar un escroc ca toti brokerii. (ca Terziu,) 

      Bai to chiar esti Cristian Sima.Altfel cum ai putea sa o9 prezinti pe Martha Stewat drept

      un magnat? Vinde rahaturi la K'Mart si Wallmart unde fie vorba intre noi cumpara doar .... amaritii (ca sa nu spun o anumita culoare).

    domnilor ziaristi, puneti mana si mai cititi in domeniul finantelor. pentru viitor, faceti diferenta intre un investitor si un speculator. d-nul sima nu a fost in viata lui un investitor cum sustineti dumneavostra. acesta este si unul din motivele pentru care dumnealui face acest marketing pentru SIBEX

    1. Perfecta dreptate Sima este un speculator

      care a incurcat-o in america si a venit in rominica tara tuturor ( hotiilor ) posibilitatilor.

      Cit priveste mesajul acestui Sebastian este chiar Cristian Sima. El isi apara cauza ca si Vantu. Sima se crede GURU marketului si maninca KK doar doar o pune si el mina pe ceva actiuni la FP. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
elco

Curs valutar BNR

27 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8735
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5081
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4471
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie