Criza ar putea mări costurile de reasigurare cu cel puţin 10% pentru 2009

F. A.
Macroeconomie / 24 noiembrie 2008

Cheltuielile de reasigurare ar putea să crească în medie cu cel puţin 10% pentru 2009, fenomen care ar putea majora tarifele practicate de asiguratori, pe fondul turbulenţelor de pe pieţele internaţionale, a declarat azi directorul general al Allianz-Ţiriac Asigurări, Cristian Constantinescu.

"O mare parte din pierderile înregistrate de reasiguratori erau compensate, în unele cazuri, de rezultatele investiţionale", au menţionat reprezentanţii companiei, referindu-se la faptul că reasiguratorii plasau o parte din bani pe pieţele financiare.

În ce priveşte legea obligatorie a locuinţelor, oficialii Allianz-Ţiriac Asigurări susţin că 99% din primele încasate de asiguratori ar trebui să meargă către reasiguratori, având în vedere că această asigurare acoperă riscuri catastrofale.

Asigurarea obligatorie a locuinţelor urmează să fie gestionată de o societate pe acţiuni - Poolul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) - la care acţionari vor fi firmele de asigurare autorizate să încheie asigurări obligatorii pentru locuinţe împotriva dezastrelor naturale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb