Conform primelor evaluări, toate ţintele şi jaloanele PNRR aflate în responsabilitatea Ministerului Dezvoltării au fost îndeplinite, atât în ceea ce priveşte reformele, cât şi investiţiile, a anunţat ministrul Cseke Attila într-un comunicat de presă remis redacţiei de către Ministerul Dezvoltării.
Ministerul a început verificarea documentelor încărcate de beneficiari în platformă până la termenul de 30 august, pentru confirmarea conformităţii acestora cu cerinţele prevăzute în ghidurile de finanţare. ”Dacă toate documentaţiile sunt în regulă, nu vom pierde niciun euro la Ministerul Dezvoltării”, a subliniat Cseke Attila, potrivit comunicatului de presă.
În cadrul PNRR, Ministerul Dezvoltării a gestionat în total 5.871 de contracte şi a avut în responsabilitate 19 jaloane şi ţinte aferente reformelor şi 30 de jaloane şi ţinte aferente unui număr de 12 investiţii şi subinvestiţii, conform comunicatului de presă.
Dezvoltarea localităţilor din fonduri europene
Ministerul Dezvoltării a avut rolul de coordonator al investiţiilor în eficientizarea energetică şi consolidarea seismică a blocurilor de locuinţe, a spitalelor, şcolilor şi a altor clădiri publice, a construit creşe noi şi moderne şi a investit în trasee cicloturistice şi în infrastructura modernă şi prietenoasă cu mediul din localităţi, se mai arată în comunicatul de presă.
Reforme administrative
Printre reformele majore realizate, se numără Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului şi Construcţiilor, Registrul Naţional al Clădirilor, precum şi noul cadru legislativ privind zonele metropolitane, consorţiile administrative, digitalizarea şi eficientizarea procedurilor de avizare şi autorizare, transmite ministrul în comunicatul de presă.
Ţinta pentru Valul Renovării, depăşită cu 43%
Unul dintre cele mai importante rezultate este înregistrat în cadrul Componentei 5 - Valul Renovării. Pentru renovarea integrată, aprofundată şi moderată a clădirilor rezidenţiale, PNRR avea stabilită o ţintă de 3.261.404 mp, iar, conform documentelor încărcate de beneficiari până la 30 august, ora 24:00, suprafaţa totală declarată ca fiind renovată este de 4.655.200 mp, ceea ce reprezintă, în această etapă, o depăşire a ţintei cu aproximativ 43%, conform comunicatului de presă.
”Primele date ne arată că Ministerul Dezvoltării şi-a îndeplinit toate ţintele şi jaloanele asumate prin PNRR, iar la investiţii nu ne-am limitat la atingerea obiectivelor, ci am reuşit să le depăşim. Pe investiţiile în eficientizarea energetică şi consolidarea seismică a clădirilor, unde ţinta a fost de 3,26 milioane de metri pătraţi, beneficiarii au declarat lucrări finalizate pentru peste 4,65 milioane de metri pătraţi consolidaţi şi eficientizaţi energetic. Este rezultatul unui efort comun al autorităţilor locale, beneficiarilor şi echipelor ministerului. Urmează verificarea documentelor pentru confirmarea conformităţii şi închiderea acestui proces în condiţiile cerute de PNRR”, a precizat ministrul dezvoltării în comunicatul de presă.
Direcţia Generală de Implementare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă din minister continuă verificarea documentaţiilor, va solicita clarificări acolo unde este necesar şi va realiza centralizarea finală a investiţiilor şi lucrărilor finalizate, conform comunicatului de presă.




















































Opinia Cititorului