Ministrul Cseke Attila a avut, astăzi, o întrevedere, la Bruxelles, cu Dan Jørgensen, comisarul european pentru energie şi locuire, în vederea identificării celor mai eficiente soluţii faţă de provocările cu care cetăţenii din România şi din Uniunea Europeană se confruntă în asigurarea celor mai adecvate condiţii de locuire, în contextul în care criza locuinţelor reprezintă o problemă din ce în ce mai mare în Europa, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
”Uniunea Europeană are pentru prima dată un comisar pentru locuire, ceea ce demonstrează că, la nivelul Uniunii, se pune un accent mai mare pe aceste politici publice. Am discutat cu comisarul Jørgensen despre grija pentru toţi membrii comunităţii, şi cei tineri, şi cei vârstnici, şi am căutat împreună soluţii pentru locuinţe pentru tinerii aflaţi la început de carieră, locuinţe pentru persoanele defavorizate social şi pentru persoanele vârstnice”, a precizat ministrul dezvoltării.
După cum este cunoscut, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei finanţează construirea de locuinţe pentru tineri, persoane care lucrează în învăţământ şi în domeniul sanitar, locuinţe de serviciu şi locuinţe pentru membrii comunităţilor defavorizate, atât din buget naţional, cât şi din fonduri europene.
Totodată, pentru crearea unui climat sigur de locuire, ministerul asigură finanţarea unor programe de reabilitare a locuinţelor, de consolidare a celor care prezintă vulnerabilităţi la risc seismic, precum şi de eficientizare energetică.






















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.10.2025, 14:45)
de ce sa finateze cu pomeni, cand ar putea reduce birocratia tot mai sufocanta la construirea unei case, musai cu firma, musai cu plafon de beton, musai cu panouri, firmele autorizate de legat utilitati toate intelese intre ele sa traga 10 piei de pe oameni ca mafia, terenuri cu puz nu sunt asa ca dai oricat la speculantii ce au dat cumva spaga sa aiba plan urbanistic. pfff.
Sa-ti construiesti o casa ar trebui sa fie simplu ca buna ziua nu aventura vietii, si aproape imposibil. Orice animal in natura are o viziuna un cuib, o scorbura ceva. Nu se poate la oameni statul practic sa-ti ia acest drept, de a-ti face o casa (noua nu vechitura cu igrasie si virusi), simplu, economic, rapid, si apoi, daca vrei mai mult, poate fi si complicat and vrei castel normal sa platesti cat de mult
Cu scuza ca "vrem sa va protejam". nu ce protejam fiecare part tras de birocrati costa timp, bani, multi bani. A ajuns un lux sa tragi apa sau gaz, desi le ai pe strada.