CSM: Independenţa justiţiei şi statul de drept sunt valori esenţiale ale apartenenţei la spaţiul european

T.B.
Politică / 9 mai, 13:49

CSM: Independenţa justiţiei şi statul de drept sunt valori esenţiale ale apartenenţei la spaţiul european

Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii arată, într-un mesaj transmis de Ziua Europei, că pentru sistemul judiciar din România, apartenenţa la spaţiul european înseamnă şi aplicarea unor principii, cum ar fi independenţa justiţiei sau consolidarea statului de drept, informează CSM.

”Ziua Europei ne reaminteşte valorile comune construite în timp prin solidaritate, cooperare, dialog, dar mai ales prin respect pentru democraţie şi libertate. Pentru sistemul judiciar, apartenenţa la spaţiul european presupune reafirmarea şi aplicarea unor principii esenţiale: independenţa justiţiei, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi consolidarea permanentă a statului de drept. Sunt valori care nu aparţin instituţiilor, ci fiecărui cetăţean care are nevoie de încredere, echilibru, siguranţă şi acces la actul de justiţie”, a transmis CSM.

De asemenea, CSM şi-a reafirmat angajamentul pentru a garanta o justiţie independentă, transmite CSM.

”Cu prilejul Zilei Europei, Consiliul Superior al Magistraturii îşi reafirmă angajamentul instituţional pentru a garanta o justiţie independentă, profesionistă, calitativă şi eficientă, orientată către cetăţeni, în spiritul valorilor europene care ne unesc”, a arătat CSM.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. independentă, profesionistă, calitativă şi eficientă, orientată către cetăţeni, în spiritul valorilor europene care ne unesc”, la noi in tara unde toti hotii sunt in libertate dupa ce ati impatit prada? furati impreuna cot la cot , voi prin sentintele tendentioase, salariile,pensiile,diurnele nerusinate si spagile primite, iar hotii jefuiesc bugetul tarii.

    Poate că sunt valori esențiale, nu știu, pe aici Justiția lucreaza numai în scopul salvarii politicienilor corupți și a interlopilor.

    Hai cu pensionarea la 50 de ani, cu pensii mai mari decât în Vest la 60 de ani, ca să fiți independenți. Atacați la CJUE !

    Justiție eficientă înseamnă în primă instanță termen peste șase-șapte -opt luni ?

    1. Să nu streseze puișori…

    In Romania independenta justitiei inseamna doar ca au fost liberi sa-si dea singuri salariile si beneficiile!! In rest au inchis ochii la orice...

    Suna Lia!

    Ceseme s-a făcut cel mai recent de râs când a impus pentru comunicarea actelor prin poștă electronică o unic(ă) format (formă) acceptabil(ă).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5099
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0503
Gram de aur (XAU)Gram de aur658.0414

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb