Curtea Constituţională spaniolă a suspendat declaraţia de independenţă a Cataloniei

Ziarul BURSA #Internaţional / 1 noiembrie 2017

Curtea Constituţională spaniolă a suspendat marţi declaraţia de independenţă a Cataloniei, pe perioada în care îi examinează legalitatea, relatează AFP şi The Associated Press.

Declaraţia a fost adoptată cu 70 de voturi la zece din totalul de 135 de parlamentari regionali.

Votul a fost boicotat de parlamentarii opoziţiei.

Curtea a anunţat vineri într-un comunicat că a acceptat o plângere din partea unor parlamentari catalani care se opun deciziei separatiştilor de a se pronunţa prin vot asupra secesiunii de Spania, potrivit Agerpres.

Guvernul Cataloniei, Parlamentul regional şi procuratura catalană au primit termen trei zile să-i prezinte observaţii, preciza Curtea în comunicat.

Constituţia spaniolă din 1978 prevede că regatul este "indisolubil".

Curtea Constituţională a respins, până în prezent, orice încercare de secesiune catalană.

Curtea a anunţat această decizie, în urma unei plângeri depuse de parlamentari catalani care se opun declaraţiei de independenţă aprobate vineri de Parlamentul Cataloniei.

Puigdemont îndeamnă la o "încetinire" a independenţei catalane în vederea evitării unor tulburări

Preşedintele catalan destituit Carles Puigdemont a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, că este necesară o "încetinire" a procesului independenţei catalane, în vederea evitării unor tulburări, după ce Catalonia a fost plasată sub tutelă de către Madrid, relatează AFP.

"Noi am fost obligaţi să ne adaptăm planul de lucru pentru a evita violenţa", iar "dacă această atitudine are ca preţ încetinirea desfăşurării Republicii, atunci trebuie să considerăm că este un preţ rezonabil de plătit în Europa secolului al XXI-lea", a spus el.

Pe de altă parte, Puigdemont a spus că s-ar întoarce acasă "imediat", dacă i s-ar garanta un proces echitabil în Spania, scrie The Associated Press.

Procurorul general al Spaniei a depus luni plângeri în justiţie cu privire la rebeliune, răzvrătire şi deturnare de fonduri împotriva liderilor mişcării de independenţă a Cataloniei, inclusiv împotriva lui Puigdemont.

Preşedintele demis al Guvernului catalan a fugit luni în Belgia.

Întrebat marţi de jurnalişti cât va sta în această ţară, el a răspuns că "atât cât considerăm (necesar)".

"Situaţia evoluează zilnic. Aici avem garanţii mai bune cu privire la drepturile noastre şi ne putem îndeplini obligaţiile de aici", a continuat el.

""Dacă ei (Madridul) ne pot garanta nouă, tuturor, şi mai ales mie, un proces drept, independent, o separare a puterilor pe care o avem în majoritatea naţiunilor europene, dacă ei pot să garanteze asta, atunci noi ne-am întoarce imediat".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6178
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3013
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9835
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.0927

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb