DACIAN CIOLOŞ: "Nu mă interesează să câştig voturi, nu candidez în 2016"

Andrei Stan
Politică / 3 decembrie 2015

Premierul Dacian Cioloş a declarat, miercuri, că nu îl interesează să candideze la alegerile din 2016 şi nici să câştige voturile cetăţenilor, precizând că nu asta a intenţionat când a venit la şedinţa solemnă din Senat dedicată Zilei Naţionale, ci a făcut acest gest din respect pentru Parlament, transmit surse din presă.

"Eu am spus când am fost învestit cu Guvernul în Parlament, că guvernul acesta, chiar dacă nu are în spate o majoritate politică clar definită, va respecta Parlamentul pentru că va lucra cu Parlamentul. Acesta este Parlamenul în funcţie cu care Guvernul va trebui să-şi treacă proiectele şi că vom avea o atitudine de respect faţă de Parlament", a declarat premierul Dacian Cioloş.

Prim-ministrul a ţinut să precizeze că a venit la şedinţa solemnă din Senat dedicată Zilei Naţionale din respect pentru Parlament.

"Invitaţia a venit din partea Senatului, deci o Cameră a Parlamentului şi mi se pare un gest de minim respect să răspundem la o astfel de invitaţie, nu pentru orice subiect, ci pentru o ceremonie legată de Ziua Naţională. Deci nu există nicio altă intenţie ascunsă în decizia de a răspunde invitaţiei Senatului", a afirmat Cioloş.

Întrebat dacă are în plan, în viitorul apropiat, o carieră politică, premierul a răspuns că nu acesta este motivul pentru care a acceptat "poziţia de prim-ministru".

"Nu mă interesează să mă prezint la alegerile din 2016, nu din acest motiv am acceptat poziţia de prim-ministru, vreau să-mi duc la bun sfârşit mandatul care mi-a fost încredinţat şi să fac cât mai multe din lucrurile pe care m-am angajat să le fac împreună cu guvernul", a spus Cioloş.

Premierul a menţionat că nu îl interesează să facă "gesturi" pentru a câştiga voturile cetăţenilor.

"Chiar m-am uitat în dicţionar după diferitele speculaţii că vreau să intru oficial în politică, Dicţionarul Explicativ al Limbii Române spune că «politică înseamnă a participa activ la rezolvarea treburilor statului sau o manieră de a guverna un stat», deci eu asta fac, dacă guvernez înseamnă că fac politică... o fac, dar nu mă interesează să fac gesturi ca să câştig voturile cetăţenilor", a mai declarat prim-ministrul.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb