Premierul Dacian Cioloş a declarat că sunt proiecte de spitale blocate pentru că România nu a îndeplinit condiţionalităţile cerute de Comisia Europeană pentru a asigura finanţarea lor din fonduri structurale şi a dat ca exemplu în acest sens lipsa unei analize strategice a infrastructurii spitaliceşti, transmite Mediafax.
Şeful Executivului a făcut această afirmaţie la finalul întâlnirii pe care a avut-o, vineri, la Guvern, cu comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, şi în contextul în care au fost constatate mai multe neîndepliniri de condiţionalităţi în domeniul absorţiei fondurilor europene de către Guvernul Ponta.
"Am discutat de proiecte de spitale care sunt prevăzute să fie finanţate din fonduri europene şi care au fost blocate tocmai că nu s-au îndeplinit încă anumite condiţionalităţi cum ar fi de exemplu o abordarea sau o analiză strategică a situaţiei infrastructurii spitaliceţti din România, ca să vedem unde merită să fi făcute aceste investiţi", a spus Cioloş la finalul întrevederii cu Creţu.
La rândul său, referitor la această problemă, comisarul european a anunţat că va avea întâlniri cu mai mulţi membrii ai Cabinetului, printre care şi cu ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu.
"Având în vedere urgenţa privind sănătatea şi necesitatea unor spitale, a demarării unor spitale regionale de urgenţă, voi avea o întâlnire cu ministrul al Sănătăţii", a anunţat comisarul european pentru politică regională, a spus Corina Creţu.
Totodată, ea a enumerat câteva condiţionalităţi pe care România le are de îndeplinit şi în absenţa cărora nu poate creşte gradul absorţiei fondurilor structurale.
"Sunt necesare măsuri concrete pentru îndeplinirea unor condiţionalităţi ex-ante prevăzute în regulamentele Comisiei, în special în domeniul achiziţiilor publice, Sănătăţii, managementul deşeurilor", a spus comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.
În opinia ei, "capacitatea administrativă este mai importantă decât banii" pentru că în zadar există fondurile respective dacă aparatul administrativ nu are capacitatea de a elabora proiecte viabile.
"Pentru multe state membre am avut bani, aşteaptă banii la Bruxelles, dar nu a existat capacitatea de a avea proiecte mature şi de a absorbi aceşti bani. Deci, din acest punct de vedere, profesionalismul şi experienţa sunt într-adevăr esenţiale în cadrul autorităţilor de management", a mai spus comisarul european Corina Creţu.
















































1. fără titlu
(mesaj trimis de vasile în data de 21.11.2015, 00:08)
Nu vreau sa fo;osesc cuvinte deplasate dar intrebarea mea catre d-na comisar Cretu este dece aceste nereguli si observatii nu lea facut si pe timpul guvernarii Ponta.... Deabea acum in al 12-lea ceas se spun... Vorba lui Basescu ....nu este in regula d-na Cretu.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.11.2015, 09:49)
Daca sunt necesare noi spitale,atunci dece au fost inchise unele in perioada de trista amintire a guvernului Boc,de catre minisrul UDMR?Numai pentru a se incadra in stadardele de disrugatori ai Romaniei?