Dan Busoc şi Cosmin Ilina au fost numiţi astăzi directori la Compania de Investiţii şi ANL

F. A.
Politică / 24 august 2012

Dan Busoc a fost numit astăzi de către ministrul Dezvoltării Regionale director general al Companiei Naţionale de Investiţii, iar Cosmin Ilina a primit funcţia de director general al Autorităţii Naţionale pentru Locuinţe în locul lui Iftimie Nicorici, se arată într-un comunicat de presă.

Ordinele de numire a celor doi noi directori au fost emise astăzi de ministru, acesta cerându-le noilor director să respecte procedurile de transparenţă în procesul de contractare a lucrărilor publice şi să aşeze cele două companii, CNI şi ANL, pe principii de competitivitate cu scopul de a utiliza eficient resursele alocate din bugetul de stat.

Tot astăzi a fost numit şi Ion Simonca în funcţia de director tehnic al CNI, ca urmare a încetării mandatului acestuia din urmă de director interimar al companiei.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7748
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7316
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3193
Gram de aur (XAU)Gram de aur642.8367

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb