Dan Neculăescu, noul ministru de Externe: Securitatea României şi a românilor va fi prioritatea mea

S.C.
Politică / 20 octombrie, 20:39

Sursă foto: Facebook/Dan Neculăescu

Sursă foto: Facebook/Dan Neculăescu

Noul ministru al Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a anunţat, într-o primă postare pe Facebook, că securitatea României şi a cetăţenilor săi va reprezenta principala sa prioritate, după preluarea mandatului, în urma unei cariere de 24 de ani în Ministerul Afacerilor Externe.

Oficialul a descris noua funcţie drept o onoare şi o mare responsabilitate, precizând că se va concentra încă din prima zi asupra implementării programului de guvernare, cu obiective clare şi măsurabile.

Dan Neculăescu a subliniat importanţa strategică a Mării Negre şi a anunţat că va susţine constant, în discuţiile cu omologii săi, necesitatea unui efort comun pentru consolidarea securităţii în regiune.

„Marea Neagră trebuie să stea în prim-planul agendei euroatlantice”, a transmis ministrul, făcând referire la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori, desfăşurată la sediul NATO la solicitarea preşedintelui Nicuşor Dan.

În mesajul său, şeful diplomaţiei române a evidenţiat şi activitatea piloţilor români, care, potrivit acestuia, au demonstrat curaj şi profesionalism prin doborârea a două drone deasupra Mării Negre în zilele precedente.

Ministrul a afirmat că diplomaţia română va acţiona pentru a menţine sprijinul ferm al aliaţilor din NATO şi al partenerilor din Uniunea Europeană, astfel încât provocările de securitate cu care se confruntă România să primească atenţia şi răspunsul necesare.

Totodată, Dan Neculăescu le-a transmis cetăţenilor că misiunile diplomatice şi consulare ale României vor continua să le fie alături.

„Este o adevărată onoare şi, în acelaşi timp, un test uriaş pentru mine”, a scris noul ministru de Externe, mulţumindu-le celor care îi urmăresc activitatea şi încheindu-şi mesajul cu un apel la menţinerea legăturii cu publicul.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. MAE nu ar trebui să aibă treabă cu Securitatea ci sa repare ce a distrus madam Tzoiu...inlmaginea României în lume...

    E clar ce urmeaza ca si MAE al Psd ( cu care domnul Nicolaescu are istorie veche ) ! Turuie deja despre securitatate tarisoarei lui R Bogdan , dar noi stim ca asta inseamna alte presiuni sa arunce cu bani in groapa fara fund cu care ( nenorocirea noastra ca popor ) avem granita ! Numai asta inseamna , acces la bani si la posibilitatea de interferenta lobby straina in Romania , asta a fost si se pare ca ramane acest cuvint :sevuritate care de fapt e echivalentul pericolului major iminent RAZBOIUL !

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8052
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3946
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.0791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb