Dan Voiculescu, bucuros că arhivele ICE Dunărea vor fi declasificate

Ziarul BURSA #Politică / 23 iunie 2005

Preşedintele Partidului Conservator (PC), Dan Voiculescu, îşi exprimă satisfacţia, printr-un comunicat transmis ieri, faţă de faptul că arhivele ICE Dunărea ar putea fi declasificate prin transferul de la Serviciul Informaţii Externe la Arhivele Naţionale. "Este o veste foarte bună că societatea civilă va avea acces liber la un trecut asupra căruia planează multe semne de întrebare şi sper din suflet ca acest lucru, vehiculat deocamdată în presă, să se întîmple în realitate", afirmă preşedintele PC. El speră ca astfel să se confirme că nu a fost ofiţer de Securitate, că nu a avut nici o legătură cu presupusele conturi ale lui Nicolae Ceauşescu şi că nu a păgubit statul român prin neplata unor mărfuri către fosta ICE Dunărea, lucruri pe care le-a susţinut mereu cu fermitate şi în apărarea cărora a fost nevoit să deschidă numeroase acţiuni în justiţie. Dan Voiculescu solicită autorităţilor competente ca, la momentul desecretizării, să se pronunţe public, transparent şi categoric asupra acestor acuze, "lansate în special în presă", pentru a nu rămîne nici o umbră de bănuială asupra trecutului său.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb