Daniel Constantin a participat la Consiliul Miniştrilor Agriculturii şi Pescuitului

F. A.
Politică / 16 iulie 2012

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a participat, astăzi, la Consiliul Miniştrilor Agriculturii şi Pescuitului din statele membre UE, organizat la Bruxelles, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Daniel Constantin a afirmat, cu această ocazie: "România consideră că, din cauza schimbărilor climatice din ultima perioadă, cât şi din cauza efectelor crizei economice actuale, la care sunt supuşi fermierii, este important ca noua propunere de regulament pe dezvoltare rurală 2014-2020 să includă un pachet de măsuri pentru gestionarea riscurilor. Propunerile Comisiei în acest sens sunt binevenite, acestea putând contribui la sprijnirea fermierilor care se confruntă cu pierderi din cauza izbucnirii unor boli, producerii unor feneomene meteorologice extreme, volatilităţii preţurilor etc. În România, transpunerea în practică a unui management al riscurilor se află într-o fază incipientă, neexistând, din pacate, fonduri mutuale în acest sector. Piaţa asigurărilor este încă reticentă în a suporta pierderile cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile şi, cu atât mai puţin, cauzate de apariţia unor boli la animale sau la plante. În concluzie, România sprijină posibilitatea acoperirii din fonduri FEADR a costurilor administrative în vederea stimulării fermierilor de a constitui şi gestiona fonduri mutuale şi totodată extinderea propunerii legislative în acest sens".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3393
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7706
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7239
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3273
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.4807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb