DANIEL CONSTANTIN:  "Sper să putem să plătim până la sfârşitul anului despăgubirile pentru secetă"

Andrei Stan
Politică / 19 octombrie 2015

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a exprimat astăzi speranţa că Guvernul va putea plăti până la sfârşitul anului despăgubirile pentru fermierii afectaţi de secetă, precizând că până în acest moment există aproximativ 170.000 de persoane fizice şi juridice care se încadrează pentru ajutor, transmit surse din presă.

"E important să avem sprijinul prim-ministrului astfel încât în acest an, aşa cum ne-am angajat, să acordăm acele despăgubiri pentru fermierii care au suferit din cauza secetei. Avem până în momentul de faţă aproximativ 170.000 de beneficiari, dintre care peste 160.000 sunt persoane fizice şi care aşteaptă. Facem toate procedurile, am notificat şi Comisia Europeană pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat şi sperăm ca, până la sfârşitul acestui an, să avem capacitatea de a plăti aceste fonduri către fermieri", a declarat Daniel Constantin.

Ministrul a adăugat că, în egală măsură, Guvernul trebuie să asigure şi resursele pentru sprijinul acordat trimestrial fermierilor pentru motorină.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2442
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5298
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5801
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1296
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8490

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb