Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a declarat, la Timişoara, că primele luni din cel de-al doilea său mandat au fost dominate de măsuri de criză, care au schimbat priorităţile reformei educaţionale. Oficialul afirmă însă că procesul de modernizare a sistemului va începe cu adevărat din această toamnă, odată cu stabilizarea bugetară. Daniel David a recunoscut la Gala Inovaţiei şi Performanţei în Învăţământul Dual că reformele planificate pentru cel de-al doilea mandat au fost încetinite de măsurile de austeritate fiscal-bugetară adoptate de Guvern: „La preluarea celui de-al doilea mandat, credeam că vom continua reformele din primul mandat şi că voi putea implementa aspectele din raportul QX, dar logica s-a schimbat complet în câteva zile, când Guvernul a intrat într-o linie de austeritate accentuată. Aceste măsuri ne-au permis să avem salarii şi burse până la sfârşitul anului, dar au blocat temporar reformele. Abia acum, după stabilizare, putem vorbi din nou despre schimbări reale”.
• Învăţământul dual - prioritate în noul plan de reforme
Una dintre direcţiile centrale ale reformei, potrivit ministrului, este dezvoltarea învăţământului dual, ca formă modernă de formare profesională.
Daniel David a subliniat că liceele tehnologice ar trebui transformate treptat în şcoli duale până în anul 2029, în parteneriat cu mediul economic. „Învăţământul dual este fundamental, pentru că ne dorim să formăm competenţe reale. Mai multe competenţe înseamnă mai multe profesii şi mai multe legături între educaţie şi piaţa muncii”, a explicat ministrul. Evenimentul de la Timişoara - Gala Inovaţiei şi Performanţei în Învăţământul Dual - a reunit profesori, elevi, reprezentanţi ai mediului privat şi autorităţi locale, fiind dedicat promovării colaborării între şcoală şi companii.
• Salariile şi bursele, menţinute prin măsuri de criză
Ministrul Educaţiei a confirmat că măsurile de austeritate au permis Guvernului să menţină plata salariilor profesorilor şi a burselor studenţilor până la finalul anului. În acelaşi timp, Daniel David a admis că restricţiile bugetare au avut şi efecte negative asupra cadrelor didactice şi a investiţiilor în sistem. „Toţi vrem să reducem efectele măsurilor fiscal-bugetare, dar o vom face în timp. Ca priorităţi, am pe primul loc salariile profesorilor şi bursele studenţilor”, a precizat el. În ceea ce priveşte bursele studenţilor, ministrul a menţionat că s-au făcut progrese după o întâlnire cu ministrul Fondurilor Europene şi cu reprezentanţii organizaţiilor studenţeşti, pentru identificarea unor surse alternative de finanţare.
• Sindicatele, între protest şi dialog
Întrebat despre protestele sindicale, Daniel David a subliniat că acestea rămân o formă legitimă de exprimare, dar a făcut apel la răbdare. „Sindicatele de aceea există: să facă proteste. Ele nu le-au oprit, doar că nu le mai organizează zilnic. Eu le-am spus adevărul - măsurile au avut efecte, dar ne-au salvat salariile şi bursele. Toţi vrem să atenuăm aceste efecte”, a spus ministrul.
În ceea ce priveşte problema plagiatelor, ministrul a anunţat formarea unui grup de lucru care analizează normele etice şi juridice aplicabile în universităţi.
Potrivit acestuia, raportul final va fi prezentat la sfârşitul lunii noiembrie. „Avem o combinaţie între norme etice, care ar trebui să fie flexibile şi uşor de aplicat, şi constrângeri juridice. Vom clarifica această intersecţie pentru a avea o legislaţie coerentă”, a explicat Daniel David. Ministrul a reiterat poziţia sa fermă privind depolitizarea sistemului de învăţământ, afirmând că influenţa politică ar trebui să se oprească la nivelul inspectoratelor şcolare. „Inspectorul general ar putea fi echivalentul prefectului pentru Guvern, reprezentantul Ministerului Educaţiei în teritoriu, dar la nivelul directorilor de şcoli trebuie organizate concursuri. Nu vreau numiri temporare sau prelungiri arbitrare”, a declarat ministrul.
• „Sunt rector suspendat, nu politician”
Daniel David, rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, şi-a reafirmat poziţia tehnocrată, susţinând că rectorii nu ar trebui să se implice activ în partide politice. „Părerea mea este că rectorul nu ar trebui să fie implicat în partide, cu atât mai puţin în conducerea lor. Eu sunt rector suspendat şi am ales să rămân tehnocrat. În trecut, rectorii erau parte din Parlament, dar contextul s-a schimbat. Avem nevoie de claritate şi de separare între politică şi educaţie”, a spus el.
Evenimentul de la Timişoara, organizat de Ministerul Educaţiei şi parteneri locali, a adus în prim-plan modele de bună practică din şcolile duale din România, proiecte dezvoltate în colaborare cu companii private, universităţi şi autorităţi locale.















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.10.2025, 01:21)
Pana avem un procentaj din PIB-ul tarii,
pentru educatie, la nivelul tarilor subdezvoltate,
pierdem vremea cu texte politicianiste slabe,
de zeci de ani.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.10.2025, 09:19)
Deci dupa logica ta, iti trebuie "procentaj din PIB" ca sa incepi si sa termini scoala in aceeasi zi in fiecare an:-)
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.10.2025, 11:13)
Esti un exemplar tipic,
al Romaniei Educate,
din pacate,ptr. tara.
2. Reforme false
(mesaj trimis de Gogu în data de 20.10.2025, 09:32)
Un parlamentar primeste peste 30000 de euro bani de la stat pe luna in timp pentru educatia unui elev statul cheltuie undeva la 1000 de euro anual si mare parte din aceasta suma o reprezinta salariile profesorilor...si asta in timp ce parintii acestor elevi platesc contributii semnificative din salariile lor la stat + tva,accize,taxe si impozite+bani ceruti la scoala la negru pentru diverse imbunatatiri.Practic parintii sunt principalii finanatatori ai sistemului de invatamant.Invatamantul este politizat si ce reforma sa faci intr-un sistem politizat...sa dai afara oameni competenti si sa aduci oameni incompetenti,egoisti.Daniel David,mergi cu cantarul la o scoala gimnaziala si cantareste ghiozdanele elevilor sa vezi cum asa zisul invatamant le distruge coloana vertebrala inca de mici.Invatamantul este despre a deveni mai bun si o reforma trebuie sa aduca o reala schimbare dar trebuie urmarite si evaluate de catre specialisti care doresc cu adevarat o imbunatatire a invatamantului.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.10.2025, 09:57)
Să ne spună ceva și despre rectorii, președinții de universități și decanii pe viață.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.10.2025, 10:40)
PANA ACUM, ,,REFORMELE" DIN EDUCATIE I-AU SCAZUT CALITATEA SI NIVELUL, CARE SUNT IN CĂDERE LIBERA. SA MAI VEDEM CE IDEI VA MAI VIN?!......
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.10.2025, 13:35)
Inca un bou din Ardeal.
6. Doamne ferește!
(mesaj trimis de Dan în data de 20.10.2025, 14:44)
Doamne ferește și apără, daca acum incep! Până acum ce a fost?
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.10.2025, 15:50)
Vrem reforme dar fără tine. Lasă-ne!
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.10.2025, 17:05)
Ecaterina Andronescu cu pantaloni ! Foarte slab ministru! CICA nu e politician ci tehnocrat? Zău? Un tehnocrat,dacă e tehnocrat, trebuie din prima zi de mandat să vină cu soluții, să se vadă că știe despre ce e vorba! Dacă nu sunt acceptate demisia evident!
8. Reformele voastre care ne-au tras în jos
(mesaj trimis de Leo în data de 20.10.2025, 15:53)
Reformele voastre copiate de la decăzuții occidentali!Acestia renunță la ele!
9. Un idiot de ministru
(mesaj trimis de Ricercato în data de 20.10.2025, 16:58)
Am crezut că nu există catastrofă mai mare decât Sorin Câmpeanu. Daniel David îmi demonstrează că există. Un asemenea infatuat l, mitoman și iresponsabil este greu de găsit.
10. demisie
(mesaj trimis de ramphastide în data de 20.10.2025, 19:31)
Inteleg ca dupa 30 de ani de munca la catedra tot ce am facut nu mai are nici o valoare. Astazi mi-am dat demisia din invatamant, am renuntat la salariu si voi cauta de munca unde voi gasi. Tot ce am si tot ce pot sa fac este sa nu ma las tarat in aceasta "reforma". Voi munci pana in ultima zi a vietii mele. Dar in conditiile bunului simt. Asta a fost. Parintii vor trebui sa isi aduca aportul in educatia propriilor copii. Cu sistemul acesta din pacate sunt generatii pierdute. Imi pare rau.
11. Ministrul educației măscăriciul R
(mesaj trimis de Doar eu în data de 20.10.2025, 19:58)
Măscăriciul acesta cu numele de ministru nici la colectarea gunoiului nu este bun de ceva ....el este cel mai mediocru personaj din 1990 până în zilele noastre...jalnici politicieni plătim zi de zi că să facă experimente de 2 lei ....pe banii noștri
12. fără titlu
(mesaj trimis de Profu în data de 20.10.2025, 20:57)
Daca pentru o pereche de ochelari ma duc doua luni la scoals,ti se pare normal,esti pus sa ,,aperi,, interesele invatamantului, nu ss minti,oricum elevii vad si ei,,modelul,, de ministru ,care mintind le induce ideea ca prin minciune (haha),ajungi ministru.ar fi multe de spus dar este inutil,tot tampenii,(a se citi ce viseaza noaptea)faci.
13. Mori de ras
(mesaj trimis de Prof în data de 20.10.2025, 21:38)
Tocmai acuma la plecarea ta incep reformele!
14. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.10.2025, 23:58)
in sfarsit cineva care are curajul sa intre
in mafia si mlastina din invatamant. trebe taiat in carne vie, salariu bun se primeste pt rezultate nu pt prezenta fizica