Daniel Ioniţă (MAE) a subliniat importanţa cooperării regionale între Europa Centrală şi de Sud-Est

Ioana Dogaru
Politică / 2 octombrie 2015

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniţă a participat, la 1 octombrie 2015, în marja reuniunii AG ONU de la New York, la dejunul de lucru informal la nivel ministerial organizat de Preşedinţia macedoneană a ICE (PRES MK ICE), potrivit unui comunicat MAE.

Principalele subiecte discutate în cadrul reuniunii au vizat stadiul îndeplinirii obiectivelor PRES MK ICE, evoluţiile regionale din Europa Centrală şi de Sud-Est, parcursul european al statelor din regiune, precum şi perspectivele cooperării regionale în general.

Secretarul de stat Daniel Ioniţă a subliniat în intervenţia sa aprecierea şi sprijinul României pentru îndeplinirea obiectivelor ambiţioase ale Preşedinţiei macedonene a ICE. În evaluarea României, rolul cheie al ICE în perioada următoare trebuie să fie continuarea susţinerii pentru procesul de reformă internă din statele membre ICE care nu sunt încă membre UE, dar care sunt ferm angajate în parcursul lor european. Un rol important revine ICE în stimularea cooperării regionale pe plan economic, pentru relansarea economică a regiunii.

Daniel Ioniţă a reiterat, în cadrul dezbaterilor, interesul special al României pentru stabilitatea şi securitatea regiunii Balcanilor de Vest, un accent special fiind axat pe menţinerea stabilităţii interne, promovarea democraţiei şi a statului de drept, implementarea reformelor şi promovarea relaţiilor de bună vecinătate, precizează sursa citată. De asemenea, a evidenţiat importanţa cooperării regionale în Europa Centrală şi de Sud-Est.

Secretarul de stat pentru afaceri strategice a subliniat totodată că România susţine consolidarea valorilor şi principiilor democratice şi extinderea ariei de libertate şi justiţie în statele din Balcanii de Vest şi din Vecinătatea Estică. Secretarul de stat român a exprimat de asemenea preocuparea României faţă de situaţia de securitate din Ucraina, anexarea ilegală a Crimeei şi escaladarea ulterioară a violenţelor generând riscuri la adresa securităţii şi stabilităţii regionale. În acelaşi context, secretarul de stat Daniel Ioniţă a reiterat susţinerea fermă a României pentru parcursul de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană şi a reluat apelul pentru acordarea întregului sprijin din partea ICE şi a statelor sale membre pentru demersurile Republicii Moldova de aprofundare a cooperării cu UE.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb