Senatorul PSD Daniel Zamfir a lansat, luni, în plenul Senatului, un atac extrem de dur la adresa ministrului Mediului, Diana Buzoianu, în cadrul dezbaterii moţiunii simple depuse împotriva acesteia, acuzând-o de incompetenţă, aroganţă şi lipsă de responsabilitate politică.
„Eu vă mărturisesc că am greşit în privinţa doamnei Diana Buzoianu. Am greşit profund când am comparat-o cu un Dorel al politicii româneşti. Doamna Buzoianu nu este un Dorel. (...) Doamna Buzoianu e mai mult decât un Dorel. (...) Este un Dorel obraznic, un Dorel impertinent, care se răsteşte şi care acuză isteric pe cei pe care o acuză pentru gafele ei monumentale”, a declarat Daniel Zamfir.
Senatorul PSD a afirmat că ministrul Mediului nu şi-a asumat nicio responsabilitate pentru situaţia de la barajul Paltinu, unde peste 120.000 de oameni au rămas fără apă potabilă.
„Nici măcar o scuză, nici măcar un regret, nici măcar o vorbă caldă din partea ministrei USR-iste, pentru cei 120.000 de oameni afectaţi de lipsa apei. Este o lipsă totală de empatie, o lipsă de umanitate, o lipsă desăvârşită de compasiune”, a spus Zamfir.
Acesta a acuzat-o pe Diana Buzoianu că ar fi minţit în legătură cu informările primite despre riscurile manevrelor de la baraj.
„Cum poţi să-i minţi fără să clipeşti pe cei 120.000 de cetăţeni că n-ai fost informată de riscurile unor astfel de manevre, când autorităţile locale au comunicat oficial pe acest subiect?”, a întrebat senatorul PSD.
Daniel Zamfir a susţinut că responsabilitatea pentru situaţia de la Paltinu aparţine unor persoane numite politic din zona USR, enumerând mai mulţi oficiali din structurile Ministerului Mediului şi ale Apelor Române.
„Aşadar, dragi senatori, nu cred că vă e greu să anticipaţi ce vor spune acum cei de la USR. (...) Vor veni cu aceeaşi marotă: că PSD votează moţiunea AUR”, a afirmat el.
Senatorul PSD a respins ideea unei alianţe politice cu AUR şi a subliniat că votul PSD este pentru cetăţeni, nu pentru alte partide.
„Nici eu personal şi nici colegii mei din PSD nu votăm nimic pentru AUR, în această seară. Noi votăm pentru oamenii care ne-au trimis senatori în Parlament”, a declarat Zamfir.
În final, Daniel Zamfir i-a cerut premierului Ilie Bolojan să evalueze activitatea ministrului Mediului şi să ia măsuri politice.
„Exact asta v-am solicitat noi, domnule prim-ministru, o evaluare onestă, în coaliţie, a activităţii doamnei Buzoianu. (...) Asumarea politică înseamnă plecarea din funcţie”, a spus senatorul PSD.
Zamfir a susţinut că dezastrul de la Paltinu reprezintă un eşec major al autorităţilor de control din domeniul mediului şi afectează întreaga coaliţie de guvernare, nu doar USR sau ministrul Mediului.

















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.12.2025, 20:00)
Daniel Zamfir vorbește despre obrăznicie iar Marcel Ciolacu despre tupeu, adică despre trăsăturile lor cele mai puternice.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.12.2025, 20:42)
Asa e. De Nordis nu mai zic nimic si nu si-au dar demisia, mult tupeu!
2. zamfir
(mesaj trimis de titi în data de 15.12.2025, 20:29)
spuneai despre Buzoianu ca este precum Dorel....... nu ai nici-un pic de rusine sa arati cu degetul... tu ....care faci parte din psd, care impreuna cu odioasa coalitie ati distrus Romania si ati nenorocit romanii pe cateva generatii ? cat tupeu rural poti avea sa versi atat venin atunci cand nu-ti convine ca
cineva deranjeaza "afacerile" majoritatii guvernantilor. sunt deranjate beizadelele,nevestele.rudele.n eamurile,amantele....oooo amantele tinere si nurlii care consuma mult..!. nu mai puteti fura in voie ?..........au dreptate tinerii sa plece din tara.pentru ce ar sta aici sa munceasca din greu ca sa va tina pe voi inbuibatii care ne mai dati si lectii de morala?...academic va spun :hai sictir !
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.12.2025, 21:16)
sa plece ministrul justitiei ! oricum este inutil.
4. fără titlu
(mesaj trimis de sabin în data de 16.12.2025, 05:25)
In materie de "Dorel", Zamfir e as pe langa ministra mediului! Nu il intrece nici macar faimosii candidati Veorica si Ciolacu...
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.12.2025, 10:20)
Coada de topor bine plătită
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.12.2025, 11:04)
O rație zilnică de otravă este tot ce ne poate oferi PSD și se mai miră de ce nu-i simpatizează nimeni.