DIGI Comunications

DATE EY PENTRU 2020:Arabia Saudită, lider la IPO-ori în Orientul Mijlociu

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 03 martie

Arabia Saudită, lider la IPO-ori în Orientul Mijlociu

Patru oferte publice iniţiale la Bursa Tadawul anul trecut, care au atras un total de 1,45 miliarde de dolari

Arabia Saudită a fost cea mai activă piaţă de oferte publice iniţiale (IPO) din regiunea Orientul Mijlociu şi Africa de Nord (MENA) în 2020, conform unui raport lansat recent de compania de consultanţă EY, care menţionează că Regatul a fost lider atât în privinţa emisiunilor de titluri, cât şi a sumelor atrase.

Potrivit raportului, Bursa Tadawul a fost locul cu cele mai multe IPO-uri din regiunea menţionată anul trecut, cu patru emisiuni care au atras un total de 1,45 miliarde de dolari, respectiv 78% din sumele strânse de companiile care au lansat IPO-uri în zona MENA, în 2020.

Conform EY, perioada octombrie - decembrie 2020 a fost cel mai puternic trimestru în privinţa încasărilor din IPO-urile de la Bursa Tadawul, în principal datorită listării BinDawood Holding (584 de milioane de dolari), care a fost a doua cea mai mare listare a anului, după cea a Dr. Sulaiman Al-Habib Medical Services Group Company (701 milioane de dolari). Ambele listări au avut loc pe piaţa principală a Bursei Tadawul.

EY menţionează că la Bursa din Arabia Saudită au fost lansate mai multe iniţiative noi care vor avea o influenţă importantă asupra activităţii viitoare a IPO-urilor din Regat, inclusiv introducerea listărilor directe pe platforma Nomu - piaţa paralelă destinată listărilor mai mici din Riad -, precum şi lansarea pieţei instrumentelor derivate. Mai mult, în trimestrul al patrulea din 2020, au fost stabilite actualizări suplimentare legate de anunţurile lansate pe bursă, care devin obligatorii atât în limba engleză, cât şi în arabă, precum şi creşteri ale limitelor zilnice de fluctuaţie a preţurilor pentru noile listări pe piaţa principală.

Abdulrahman Moulay Albizioui, lider EY pentru Strategie şi Tranzacţii din Arabia Saudită, declară: "Pieţele de capital din Arabia Saudită şi-au demonstrat rezistenţa pe parcursul anului 2020, atât în privinţa lichidităţii, cât şi a reglementărilor. Perspectivele pieţelor Regatului rămân pozitive pentru 2021 şi, pe măsură ce Tadawul îşi continuă creşterea şi îşi consolidează statutul pe pieţele internaţionale de capital, se dovedeşte a fi un loc important pentru investitorii care doresc să plaseze capital intern şi să realizeze investiţii străine directe".

Conform aşteptărilor, Arabia Saudită va atrage peste zece listări în 2021. În plus, Tadawul - cea mai mare bursă din regiune - se pregăteşte pentru propria listare, care este aşteptată să fie finalizată în 2022. Acest lucru ar face din Tadawul a treia mare bursă listată din regiunea MENA, după cele din Dubai şi Kuweit.

Amintim că CEO-ul pieţei Tadawul, Khalid Abdullah Al-Hussan, a declarat, la finele lunii ianuarie, că planul propriei oferte publice iniţiale, respectiv calendarul vânzării de acţiuni planificate vor fi anunţate în 2021.

EY: IPO-uri de 1,86 miliarde de dolari în regiunea MENA, în 2020

Regiunea MENA a atras nouă IPO-uri în 2020, care au generat 1,86 miliarde de dolari, conform raportului EY, care precizează că numărul ofertelor publice iniţiale s-a diminuat cu 40%, iar sumele atrase cu 94% comparativ cu 2019.

Amintim că, în 2019, oferta publică iniţială a companiei petroliere de stat Saudi Aramco a susţinut propulsarea bursei Tadawul în rândul primelor zece pieţe de acţiuni din lume, cu o evaluare de 2,4 trilioane de dolari. IPO-ul record al Aramco, care a început de la 25,6 miliarde de dolari, iar ulterior, după exercitarea unei opţiuni de supra-alocare, a ajuns la 29,4 miliarde de dolari, a fost unul dintr-o serie de evenimente care au susţinut creşterea dimensiunii bursei Regatului. Aceasta s-a plasat, astfel, pe locul al nouălea în lume, în 2019.

Sectorul imobiliar a dominat IPO-urile din 2020, în zona MENA

Din cele nouă emisiuni care au avut loc pe pieţele MENA anul trecut, şase au fost din domeniul imobiliar, restul provenind din sectorul sănătăţii, al bunurilor de consum şi al asigurărilor, potrivit EY.

În pofida scăderii anuale a ofertelor publice iniţiale, ultimul trimestru din 2020 a consemnat o revenire în regiune, după ce în trimestrul al treilea a avut loc un singur IPO. Cele patru IPO-uri din regiunea MENA, din ultimele trei luni ale anului trecut, au strâns un total de 925 de milioane de dolari. Deşi numărul IPO-urilor din regiune a scăzut cu 33%, iar sumele astfel atrase cu 97%, comparativ cu acelaşi trimestru din 2019, ultimul trimestru din 2020 a generat cele mai mari venituri din listări, anul trecut.

La nivel global, numărul IPO-urilor a continuat să crească în 2020: 1.363 de listări, în urcare cu 19% faţă de anul precedent, potrivit EY. În plus, sumele atrase prin IPO-uri au crescut cu 29% faţă de 2019, ajungând la 268 de miliarde de dolari - cel mai mare venit de după recordul din 2010, de 290,2 miliarde de dolari, atras prin 1.361 IPO-uri.

Matthew Benson, lider EY pentru Strategie şi Tranzacţii din regiunea MENA, declară: "Reducerea creşterii economiei şi perturbările semnificative din diferite industrii, cauzate de pandemia de Covid-19, împreună cu declinul cererii de petrol, au avut un impact considerabil asupra performanţelor acţiunilor din zona MENA, în 2020. Pieţele au fost, de asemenea, afectate la nivel global. Volatilitatea pieţei în prima jumătate a anului trecut a fost mai mare decât în oricare moment de după criza financiară globală, deşi s-a redus rapid, iar a doua jumătate a anului a prezentat unele evoluţii solide pe piaţa IPO-urilor. La începutul anului 2021, credem că măsurile continue de stimulare fiscală, abundenţa de lichiditate şi încrederea crescândă în programele de vaccinare împotriva Covid-19, vor susţine elanul în privinţa IPO-urilor".

Plus de 3,6% pentru referinţa Bursei Tadawul, anul trecut

În ciuda unei scăderi cu aproape 30% la începutul lui 2020, piaţa din Tadawul şi-a revenit până la sfârşitul anului, cu un randament pozitiv al indicelui major de 3,6%, care a fost susţinut de redresarea preţurilor ţiţeiului. Referinţa Bursei din Egipt, în schimb, a înregistrat cel mai mare declin în rândul indicilor regiunii, pierzând 22,3%, notează EY.

Bursa din Abu Dhabi a încheiat anul în stagnare, în timp ce indicii pieţei din Dubai şi Bursei din Kuwait au scăzut cu 10%, respectiv 13%.

Conform EY, pieţele de acţiuni din regiunea MENA au cunoscut o volatilitate ridicată în 2020, iar valorile medii zilnice ale tranzacţiilor au crescut semnificativ la principalele burse din zonă.

"La începutul anului 2021, există motive de optimism şi anticipăm numeroase IPO-uri pe pieţele cheie din zona MENA", afirmă Gregory Hughes, lider EY pentru IPO-urile din regiune, adăugând: "Am văzut, de asemenea, în ultimele luni, un anumit interes pentru fuziunile cu companiile de tip SPAC listate în SUA, după o activitate limitată în acest domeniu, în ultimii doi ani, în regiune".

Un SPAC (special purpose acquisition company) este o societate care nu are operaţiuni comerciale, fiind creată doar pentru atragerea de capital prin IPO. SPAC-ul foloseşte banii din listare pentru cumpărarea altei companii.

Cel mai mare fond suveran din lume îşi reduce expunerea la acţiunile saudite

Fondul suveran al Norvegiei, cu active de 1,3 trilioane de dolari, şi-a redus expunerea la acţiunile din Arabia Saudită anul trecut, în timp ce şi-a crescut de aproape şapte ori portofoliul de deţineri în Qatar, potrivit Bloomberg.

Deţinerile totale ale fondului în acţiuni saudite au scăzut la aproximativ 194 de milioane de dolari la sfârşitul lunii decembrie 2020, de la 420 de milioane de dolari la finele lui 2019, conform datelor Norges Bank Investment Management, care administrează fondul. În schimb, expunerea la deţineri din Doha a crescut la 582 de milioane dolari, de la 80 de milioane de dolari. Qatarul ocupă acum locul al doilea în topul deţinerilor din Golf ale fondului norvegian, după Emiratele Arabe Unite.

Nicolai Tangen, directorul executiv al fondului norvegian, care este în funcţie din septembrie anul trecut, declară că prezenţa Arabiei Saudite în portofoliu a continuat să scadă, deoarece nu şi-a consolidat ponderea în cadrul referinţei fondului, aşa cum era aşteptat în anii precedenţi.

Începând din 2017, Arabia Saudită s-a alăturat unui grup de ţări care au tăiat legăturile cu Qatarul, din cauza acuzaţiilor că naţiunea bogată în gaze ar fi susţinut terorismul. Ţara a negat, însă, întotdeauna acuzaţiile.

Fondul norvegian a generat randamente de 123 de miliarde de dolari în 2020, aceasta fiind a doua cea mai bună performanţă a sa, în mare parte datorită acţiunilor companiilor tehnologice. Dar, unele dintre cele mai mari pierderi au fost legate de deţinerile sale în companii petroliere. Fondul a ieşit anul trecut din societăţile concentrate pe explorarea şi producţia de petrol.

Fondul norwegian şi-a mai redus, anul trecut, deţinerile din Oman, Emiratele Arabe Unite, Turcia, Kuweit şi Israel, în timp ce şi-a sporit deţinerile în Egipt şi Bahrain.

Fuziunea NCB - Samba dă naştere celui mai mare grup bancar din Regat, Saudi National Bank

Acţionarii celor mai mari bănci din Arabia Saudită, National Commercial Bank (NCB) şi Samba Financial Group (Samba) au aprobat fuziunea celor două entităţi, care va da naştere celui mai mare grup bancar din Regat: Saudi National Bank. Operaţiunile grupului vor fi lansate la data de 1 aprilie, potrivit gulfbusiness.com.

Anunţul privind votul acţionarilor, făcut ieri, vine după ce fuziunea a obţinut toate aprobările autorităţilor de reglementare, inclusiv a băncii centrale, autorităţii de concurenţă, a pieţelor de capital şi Bursei Tadawul.

Acţionarii celor două bănci au confirmat că preşedintele Samba, Ammar Alkhudairy, va fi preşedintele Saudi National Bank, iar cel al NCB, Saeed Al-Ghamdi, va fi director general şi executiv al grupului.

Saudi National Bank, cea mai mare bancă din Regat, va avea o cotă de piaţă de circa 30%, conform sursei citate.

În octombrie anul trecut, NCB - cea mai mare bancă din Arabia Saudită, după active - a anunţat că va preluat Samba Financial Group pe 15 miliarde de dolari. Activele entităţii astfel create sunt estimate la peste 220 de miliarde de dolari. Acţionarii NCB vor controla 67,4% din noul grup bancar, iar cei ai Samba - 32,6%. În rândul acestor investitori, Fondul severan saudit va avea în proprietate 37,2% din Saudi National Bank, fiind cel mai mare acţionar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

13 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9225
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1367
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4720
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6963
Gram de aur (XAU)Gram de aur229.6754

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro