DE BLACK FRIDAY, Vânzările Il Passo au fost de 10 ori mai mari

F.A.
Comunicate de presă / 2 decembrie 2013

Retailerul autohton de pantofi şi accesorii din piele Il Passo a înregistrat, vineri, 29 noiembrie, în cadrul campaniei Black Friday, vânzări de 10 ori mai mari în magazinul virtual faţă de media zilelor în care nu desfăşoară promoţii, conform unui comunicat de presă.

Petru Chiriac, Managing Partner la Il Passo, a declarat că este pentru a doua oară când firma derulează promoţii de Black Friday.

Astfel, domnia sa a spus: "Este pentru a doua oară când am pregătit clienţilor noştri promoţii de Black Friday, alegând să introducem în ofertă unele dintre cele mai căutate modele ale sezonului şi să reducem preţurile cu până la 50%. Am primit comenzi chiar din primele minute de când am lansat promoţia, iar vânzările au crescut de 10 ori faţă de o zi obişnuită".

Il Passo deţine, în prezent, şase magazine în Capitală, printre ele numărându-se cele situate în AFI Cotroceni Park, în Băneasa Shopping City şi în Promenada Mall.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7745
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7808
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3727
Gram de aur (XAU)Gram de aur615.8469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb