De ce creşterea productivităţii nu poate conduce la reducerea decalajului economic dintre Europa şi China?

Vizita cancelarului Friedrich Merz în China a primit puţină atenţie în presa europeană, inclusiv în cea germană. Publicaţia Tichys Einblick a scris că "singur obiectiv a fost zborul de întoarcere", în condiţiile în care "succesul" a fost reprezentat de anunţarea unei comenzi de 120 de avioane de la Airbus. Dar Airbus primeşte regulat comenzi mari din China, iar acum una dintre ele a coincis cu vizita cancelarului german.

Mult mai mediatizată a fost declaraţia lui Merz după întoarcerea acasă. Cancelarul a precizat că germanii trebuie să muncească mai mult pentru a se ridica la nivelul Chinei, deoarece "pur şi simplu nu mai suntem suficient de productivi".

"Când vă întoarceţi din China, doamnelor şi domnilor, vedeţi lucrurile mai clar. Cu echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală şi o săptămână de lucru de patru zile, prosperitatea pe termen lung în ţara noastră nu poate fi menţinută. Pur şi simplu va trebui să facem puţin mai mult", a mai declarat Friedrich Merz.

Profesorul Cristina Vanberghen, fost consilier al organizaţiilor europene şi expert în guvernanţă internaţională a ironizat declaraţia lui Merz pe contul său de Twitter şi a subliniat că este simplistă.

"Problemele economice cu care se confruntă Germania astăzi nu sunt rezultatul faptului că muncitorii au devenit brusc leneşi. Timp de decenii, politicienii - inclusiv cei aflaţi acum la putere - au modelat politici privind dependenţa energetică, austeritatea fiscală, infrastructura digitală, apărarea şi strategia industrială. Aceste decizii pe termen lung contează mult mai mult decât dacă cineva lucrează 38 sau 42 de ore pe săptămână", a subliniat Vanberghen.

Din păcate, aceasta este situaţia la nivelul tuturor economiilor din Uniunea Europeană.

În condiţiile în care oficialul german nu pare că a înţeles foarte multe despre cauzele adevărate ale divergenţei masive dintre China şi Germania, un antreprenor francez a explicat pe Twitter "şocul cognitiv", deoarece a trăit ceva similar în timpul unei vizite de afaceri la Shenzhen.

"În prima mea săptămână în districtul Huaqiangbei am terminat 4 iteraţii ale unui prototip pentru o placă de control şi totul a costat mai puţin de o mie de dolari", scrie francezul şi aduce în discuţie un prieten care lucra acasă la ceva similar, dar a cheltuit peste 12 mii de dolari pentru o singură iteraţie a prototipului şi finalizarea a durat aproape două luni.

Antreprenorul european a avut o revelaţie: "Când trăieşti acest contrast cu propriul tău proiect, ceva se schimbă permanent în modul în care vezi lumea şi schimbarea trece dincolo de costuri şi viteza de execuţie".

În continuare este prezentată experienţa sa la Shenzhen şi adevărata dimensiune a "şocului cognitiv".

Ceea ce a construit de fapt Shenzhen este un organism de învăţare colectivă. Imaginaţi-vă 20 de fabrici de plăci PCB, 15 ateliere de matriţe de injecţie, 30 de distribuitori de componente şi o sută de freelanceri care scriu firmware, toţi pe o rază de 2 km. Pare incredibil de redundant din exterior, până când vă daţi seama că redundanţa este de fapt densitate informaţională deghizată.

Am văzut asta direct cu un furnizor de matriţe de injecţie cu care lucram. Tipul văzuse o sută de fabrici iterând modele termice similare pe parcursul a 6 luni, aşa că şi-a modificat proactiv sculele înainte ca eu să deschid gura. A ştiut ce aveam nevoie înainte ca eu să ştiu de ce aveam nevoie. Inteligenţa trăieşte în relaţiile dintre noduri şi se amplifică zilnic

Occidentul se gândeşte la producţie ca la un centru de cost pe care îl optimizezi prin centralizare.

China a construit accidental o reţea neuronală distribuită de inteligenţă în producţie, unde cunoştinţele se difuzează orizontal prin mii de agenţi mai repede decât poate procesa intern orice companie occidentală.

Atunci când Merz se întoarce şi spune că trebuie să lucrăm puţin mai mult, cred că a văzut problema, dar a diagnosticat COMPLET greşit soluţia.

A le spune germanilor să muncească mai mult este ca şi cum ai spune unui cal să galopeze mai repede când cealaltă parte a construit un motor cu ardere internă.

Diferenţa este arhitecturală, este densitatea ecosistemului. Ai nevoie de un conector personalizat în Shenzhen, mergi 200 de metri, în Munchen trimiţi un e-mail şi aştepţi 3 săptămâni.

Este viteza de iteraţie, căutarea paralelă faţă de optimizare secvenţială la nivel de sistem, toleranţa la risc. Chinezii expediază ceva stricat luni, îl repară marţi şi îl expediază din nou miercuri, în timp ce companiile europene sunt încă în faza de aprobare pentru programul pilot al studiului de fezabilitate.

Şi Merz a văzut doar suprafaţa. Ceea ce a ratat sunt oraşele de al doilea nivel, precum Hefei, Chengdu, Wuhan, care au trecut la replicarea modelului Shenzhen la scară largă chiar acum.

BYD a trecut de la irelevantă la a depăşi vânzările tuturor producătorilor auto europeni la un loc în aproximativ 5 ani.

Huawei şi-a construit propriul cip de 7nm sub sancţiuni maxime, când fiecare analist spunea că este fizic imposibil, iar în spatele tuturor acestora un guvern care tratează producţia avansată ca o prioritate naţională existenţială, în timp ce Europa dezbate dacă inteligenţa artificială are nevoie de un alt comitet de etică.

Cred că ceea ce urmărim este cea mai asimetrică competiţie economică din istoria modernă, iar majoritatea liderilor occidentali încă o încadrează ca o problemă de productivitate, când de fapt este una ontologică.

Europa şi America optimizează variabile pe care China a încetat să le urmărească cu ani în urmă, în timp ce China se combină cu dimensiuni pe care Occidentul nu are niciun cadru pentru a le măsura.

Merz a avut cel puţin curajul să numească asta cu voce tare şi respect acest lucru, dar dacă lucrezi puţin mai mult în interiorul unei arhitecturi defecte nu faci decât să ajungi mai repede la destinaţia greşită.

Pe fondul numeroaselor reacţii primite din partea cititorilor săi, antreprenorul din Europa a mai venit cu o completare. "Răspunsul Europei în faţa Chinei este întotdeauna un comitet, o nouă reglementare, un plan strategic pe cinci ani şi o conferinţă de presă", în timp ce "răspunsul Chinei la orice este să livreze totul mâine şi să rezolve restul săptămâna viitoare", mai scrie francezul pe Twitter, pentru a sublinia încă odată diferenţele uriaşe dintre cele două abordări.

Un raport recent de la Institute of International Finance arată că Europa se confruntă cu al doilea şoc din partea Chinei, în condiţiile în care cererea internă slabă şi modernizarea industrială împing mai multă producţie de înaltă calitate către Europa.

În aceste condiţii, "presiunea rezultată asupra Europei are trei dimensiuni: mai multe bunuri chinezeşti pe pieţele europene; o concurenţă mai puternică a preţurilor în sectoarele de bază; şi o cerere mai slabă din partea Chinei pentru bunuri de capital europene".

Mai mult, raportul subliniază că volatilitatea energiei, pieţele de capital fragmentate şi costurile ridicate din Europa amplifică şocul concurenţial.

Concluzia raportului de la IIF este extrem de îngrijorătoare pentru perspectivele Europei, unde autorităţile par să nu facă altceva decât să demonstreze că sunt tot mai depăşite de dimensiunea problemei: "Al doilea şoc al Chinei diferă de primul. Nu este centrat pe forţa de muncă ieftină care înlocuieşte producţia de bunuri de consum. Este centrat pe convergenţa tehnologică în industria prelucrătoare cu valoare ridicată, într-un moment în care cererea internă a Chinei este insuficientă pentru a absorbi capacitatea sa în expansiune. Presiunea economică a trecut acum pe teren instituţional. Concurenţa dintre China şi Europa se referă din ce în ce mai mult la regulile care guvernează subvenţiile, accesul pe piaţă, stabilirea preţurilor la carbon şi verificarea investiţiilor".

Dincolo de dezbaterea despre productivitate şi orele de muncă, vizita lui Friedrich Merz în China şi ecourile sale europene scot la lumină o prăpastie ontologică între două lumi, aşa cum a realizat antreprenorul francez.

În timp ce cancelarul german traduce decalajul economic în termeni de efort individual şi disciplină a muncii, realitatea din Shenzhen sau Hefei dezvăluie o transformare fundamental diferită. Producţia nu mai este un lanţ liniar de costuri, ci un organism colectiv de învăţare, o arhitectură distribuită, unde cunoaşterea circulă orizontal, iar viteza de iteraţie anulează orice avantaj al planificării centrale occidentale.

Câtă vreme Europa rămâne prizoniera unui cadru mental în care competitivitatea se măsoară în comitete de etică, studii de fezabilitate şi reglementări, în timp ce China a trecut deja la o logică a rezilienţei sistemice şi a sinergiei dintre nodurile unui ecosistem, nu există nicio şasă de recuperare a decalajului şi de corectare a dezechilibrelor.

Iar atunci când peste tot se suprapune şi o criză energetică majoră, fără precedent în ultima jumătate de secol, nu mai este nimic de spus.