De la 1 ianuarie, fumatul este interzis în trenurile şi staţiile de cale ferată din Ungaria

F. A.
Comunicate de presă / 4 ianuarie 2012

CFR Călători informează că, de la data de 1 ianuarie, în conformitate cu noile norme legislative privind protecţia nefumătorilor adoptate în Ungaria, fumatul nu mai este permis în spaţiile şi instituţiile publice, precum şi în toate mijloacele de transport în comun din această ţară, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

Prin noua legislaţie, fumatul este interzis în toate trenurile MÁV-START în trafic naţional şi internaţional, toate celelalte vehicule de transport public din Ungaria şi toate staţiile de transport public. Amenda este de până la 30000 Forints (aproximativ 113 euro).

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb