DE LA PICCJ, DNA ŞI DIICOT Procurorul general a solicitat o situaţie privind dosarele lui Băsescu

V.B.
Politică / 8 ianuarie 2015

Procurorul general Tiberiu Niţu, a declarat astăzi că a solicitat o situaţie privind dosarele fostului preşedinte Traian Băsescu, de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), DNA şi DIICOT, scriu surse din presă.

Anchetatorul a explicat: "Ieri, am dispus să se întocmească o astfel de situaţie şi am solicitat Secţiei de urmărire penală, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată să ne comunice o situaţie a tuturor dosarelor".

În dosarele pe care le-ar avea fostul preşedinte Traian Băsescu, ar putea fi reluată urmărirea penală, în condiţiile în care imunitatea acestuia a încetat în 22 decembrie, când şi-a încheiat mandatul.

La sfârşitul anului trecut, dosarul în care senatorul PSD Gabriela Firea îl acuză pe Băsescu de şantaj a fost redeschis de PICCJ, dat fiind că fostul şef al statului nu mai beneficiază de imunitate.

Pe 18 aprilie 2014, PICCJ anunţa că a dispus urmărirea penală pentru şantaj, în urma plângerii formulate de Firea împotriva lui Traian Băsescu, la care a fost conexată şi sesizarea parlamentarilor. Totuşi, punerea în mişcare a acţiunii penale a fost suspendată în acel moment, dată fiind imunitatea preşedintelui.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb