De unde facem rost de 800 milioane euro pentru bugetul Europei?

Anca Doicin
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 19 februarie 2004

Contribuţia de 800 de milioane de euro, pe care ţara noastră va trebui să o verse la bugetul Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007, va fi alcătuită din taxe vamale, din taxa pe zahăr, dintr-o cotă din TVA, ce va fi anunţată anual de oficialii europeni, precum şi dintr-o sumă ce va fi raportată la Produsul Naţional Brut (PNB), susţin oficiali din Ministerul Finanţelor Publice. "Noi va trebui să colectăm pentru Uniunea Europeană toate aceste taxe", ne-au precizat sursele citate, adăugînd: "Pentru asta, este nevoie să demonstrăm că avem capacitatea de a aduna toţi banii şi de a-i vărsa Uniunii Europene. În acest scop, Ministerul Finanţelor a început, ajutat de consilieri greci, să realizeze anumite simulări, pentru a vedea cum funcţionează tot procesul".

Oficialii Ministerului Finanţelor au dat asigurări că, deşi instituţia pe care o reprezintă a fost criticată vehement în aceşti ani, în special de Fondul Monetar Internaţional, pentru gradul slab de colectare a veniturilor, pînă la data aderării, lucrurile vor fi radical schimbate. "Minis-terul Finanţelor va reuşi să strîngă atît banii Uniunii Europene, cît şi banii pentru bugetul de stat al României", au explicat oficialii Ministerului Finanţelor.

Oricum, din cîte se pare, Uniunea Europeană se va asigura, prin controale directe, că structurile Ministerului Finanţelor se vor descurca cu noile sarcini. Sursele citate mai susţin că singura modificare instituţională care va avea loc va fi înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Plăţi.

cristim.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0889
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5096
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8416
Gram de aur (XAU)Gram de aur606.5699

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb