DECLARATIE DE PRESA Privind răspunsul Comisiei Europene referitor la regionalizarea României

F.A.
Comunicate de presă / 20 septembrie 2011

"Regionalizarea României nu ar trebui să fie o prioritate pentru guvernul României! Comisia Europeană consideră că guvernul Boc ar trebui să îşi concentreze toate eforturile pentru a accesa cât mai mulţi bani europeni, având în vedere că avem o rată de absorbţie de doar 3,4%.

În luna iulie, am adresat o întrebare Comisiei Europene care s-a referit la intenţia executivului român de a reorganiza teritorial România. În schimb, în răspunsul primit astăzi, Executivul European a găsit de cuviinţă să atragă atenţia încă o dată, că suntem codaşii Europei în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene şi prin urmare guvernul ar trebui să îşi concentreze eforturile, în primul rând, pe soluţionarea acestei probleme.

Este clară disperarea oficialilor de la Bruxelles, care din păcate, nu găsesc în guvernul României un partener de discuţie credibil şi capabil să implementeze măsurile care se impun.

Aşa cum am spus în repetate rânduri, Comisia Europeană confirmă şi astăzi, că nu a fost informată oficial cu privire la intenţia preşedintelui Băsescu şi a premierului Boc de a reorganiza teritorial România.

Mai mult, comisarul Oli Rehn precizează foarte clar că statele membre trebuie să informeze Comisia Europeană cu privire la toate modificările care survin la nivelul unităţilor administrative, în măsura în care acestea ar putea afecta nomenclatorul european în domeniu (NUTS)."

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb