Deficitul bugetar a urcat la 1,2% din PIB, după primele patru luni

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 28 mai 2013

Deficitul bugetar a urcat cu 4,19 miliarde de lei la finele lunii martie, la 7,5 miliarde de lei (1,2% din PIB), după patru luni şi se menţine în limite care nu periclitează ţinta agreată cu partenerii internaţionali, potrivit Ministerului Finanţelor.

"În cursul lunii aprilie, ca urmare a plăţii anticipate a drepturilor salariale aferente lunii aprilie, s-a înregistrat o creştere a deficitului, influenţă de circa 0,2 puncte procentuale, având caracter sezonier care se va recupera în luna mai. Astfel, în absenţa acestor plăţi anticipate, deficitul bugetar pe primele patru luni ar fi fost de 1% din PIB, faţă de 0,85% din PIB în perioada similară a anului 2012", notează instituţia, potrivit Mediafax.

În acest deficit este reflectată însă şi reîntregirea salariilor bugetarilor, indexarea pensiilor, returnarea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate pentru pensionari, majorarea salariului minim, precum şi reducerea arieratelor.

Bugetul pentru acest an fost construit pe o ţintă de deficit de 2,1% din PIB.

Veniturile bugetului general consolidat după primele patru luni, în sumă de aproximativ 65 miliarde lei, reprezentând 10,4 % din PIB, au fost cu 4,3% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Impozitul pe venit şi contribuţiile de asigurări sociale au crescut (+11%, respectiv +5,9%), datorită creşterii veniturilor salariale, ca urmare a măsurilor de reîntregire a salariilor personalului bugetar şi a majorării salariului minim de la 1 februarie 2013.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3787
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3042
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8518
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.6339

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb