Delegaţia Băncii Mondiale soseşte miercuri la Bucureşti

F. A.
Bănci-Asigurări / 23 octombrie 2009

Misiunea Băncii Mondiale (BM) va sosi la Bucureşti, miercuri, 28 octombrie, pentru discutarea condiţiilor în care va fi acordat României cel de-al doilea împrumut din Programul de Politici de Dezvoltare (DPL), se arată într-un comunicat remis Agerpres de către Bancă.

O misiune a Băncii Mondiale se va afla la Bucureşti de pe 28 octombrie până pe 9 noiembrie. Delegaţia BM va sosi la solicitarea autorităţilor române pentru a discuta evoluţia reformelor convenite în cadrul programului de politici de dezvoltare, care include 3 împrumuturi în valoare totală de un miliard de euro.

Programul de politici de dezvoltare se concentrează asupra managementului finanţelor publice, asupra măsurilor din sectoarele social şi financiar şi vine în completarea programelor sprijinite de Fondul Monetar Internaţional şi de Uniunea Europeană.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3416
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7761
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8375
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4063
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.4554

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb