DEMOCRAŢIE STABILĂRuşii îl vor pe Putin preşedinte pe viaţă!

O.D.
Ziarul BURSA #Internaţional /

În cazul în care Putin va câştiga alegerile din 2018, el îl va depăşi pe fostul lider sovietic Leonid Brejnev, care a condus fosta Uniune Sovietică timp de 18 ani, până la moartea sa, în 1982.

În cazul în care Putin va câştiga alegerile din 2018, el îl va depăşi pe fostul lider sovietic Leonid Brejnev, care a condus fosta Uniune Sovietică timp de 18 ani, până la moartea sa, în 1982.

Poziţia preşedintelui rus Vladimir Putin este tot mai solidă, în ciuda problemelor cu care se confruntă ţara. Acestă situaţie poate fi un "exemplu" pentru liderii lumii occidentale, care atunci când se adâncesc problemele economice în ţările lor îşi pierd complet susţinerea populară. În Rusia, din câte se pare, încrederea se bazează pe alte principii.

Ruşii în mare lor majoritate susţin realegerea preşedintelui Vladimir Putin la scrutinul din 2018, potrivit unui sondaj realizat de Centrul Levada, anunţă agenţia RIA Novosti, citată de Mediafax. Sondajul a fost realizat în 134 de localităţi din Rusia, pe un eşantion de 1.600 de persoane cu vârsta de peste 18 ani. Conform rezultatelor, 55 % dintre respondenţi vor ca Putin să rămână în funcţia de preşedinte încă cel puţin un mandat, iar alţi 10% dintre cei chestionaţi au răspuns că Rusia are nevoie de un nou lider, dar care ar urma politica promovată de Vladimir Putin. Doar 18 %, din fericire pentru ei anonimi, consideră că în 2018 la putere trebuie să vină o persoană cu o viziune nouă în domeniul politic. Pe de altă parte 54 % dintre respondenţi au apreciat că nimeni nu-l poate înlocui pe Putin în funcţia de preşedinte, iar 24 % cred că se poate găsi un înlocuitor, restul se abţin.

Încercând să alimenteze puţin speranţele opozanţilor, Vladimir Putin a anunţat anul trecut că încă se mai gândeşte dacă mai candidează, sau nu, pentru un al patrulea mandat de preşedinte la alegerile din 2018, dar este evident pentru toată lumea că o va face. Vladimir Putin (62 de ani) este primul preşedinte al Rusiei ales pentru un mandat de şase ani. El a fost preşedinte al Rusiei în perioada 2000-2008, fiind reales în 2012. În cazul în care Putin va câştiga alegerile din 2018, el îl va depăşi pe fostul lider sovietic Leonid Brejnev, care a condus fosta Uniune Sovietică timp de 18 ani, până la moartea sa, în 1982. Pentru a ajunge la "performanţa" lui Iosif Visarionovici Stalin, care a condus Uniunea Sovietică din 1922 până în 1953, Putin mai are nevoie de trei mandate. Potrivit revistei Forbes, Putin conduce în topul celor mai puternici oameni din lume, consolidându-şi poziţia după ce a anexat Crimeea în martie, a orchestrat conflictul în Ucraina şi a semnat cu China un contract de miliarde de dolari pentru construcţia unui oleoduct. Dincolo de această susţinere popular masivă, ale cărei mecanisme sunt mai greu de explicat, este evident pentru toată lumea că Rusia nu traversează cea mai fastă perioadă din punct de vedere economic, după ce criza din Ucraina i-a adus mai multe sancţiuni din partea Occidentului. Rubla s-a prăbuşit pur şi simplu în ultimul an, depreciindu-se în 2014 cu 40%. Premierul Dimitri Medvedev, fost preşedinte cu Vladimir Putin prim-ministru, a recunoscut că devalorizarea rublei are consecinţe negative, cu o inflaţie care ar putea depăşi 9% în 2014, dar că populaţia nu ar trebui să intre în panică: "Nu trebuie să ne lăsăm pradă isteriei, trebuie să ne înarmăm cu răbdare şi să vedem cum au evoluat astfel de situaţii în trecut. În 2008-2010, când rubla s-a depreciat puternic, o parte din populaţie s-a îngrămădit la casele de schimb valutar, pentru a converti rublele în alte monede, dar în final rubla s-a apreciat. Majoritatea economiştilor consideră că rubla este subevaluată. Este evident că va avea loc o reevaluare, nu ştiu când, într-o lună (n.r. ianuarie 2015), vom atinge echilibrul". Analiştii au anunţat încă din ultima lună a anului trecut că Rusia va intra în recesiune, guvernul rus aşteptându-se la o scădere de 0,8% a PIB-ului în 2015. Băncile ruse au mari probleme, întreaga economie fiind afectată de scăderea preţului la ţiţei şi de sancţiunile impuse de Occident. Cu toate aceste probleme, ruşii sunt fermi pe poziţie în credinţa că doar Vladimir Putin poate conduce această ţară imensă. Un exemplu de stabilitate!

Opinia Cititorului ( 5 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Ma mir ca nu are 99% popularitate.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    vocea rusiei este activa chiar si in ziarul bursa.Va multumim!!!!!!!!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Mici la cap și mari la mândrie

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Când autorul spune, în mod ironic, "Doar 18 %, din fericire pentru ei anonimi, consideră că în 2018 la putere trebuie să vină o persoană cu o viziune nouă în domeniul politic", poate că are dreptate, poate că nu are. Aproximativ 25% dintre ruși consideră că putea avea neplăceri dacă se arată critici față de politica de stat. S-ar putea să fie aceiași 18% de mai sus.

     

    Aș vrea să văd și pentru Romania un astfel de sondaj. Nu am găsit. Și era cazul să fie făcut. După reclamațiile cum că patroni au confiscat buletinele angajaților pentru a nu putea vota la referendum (nu am mai auzit de ceva anchete). 

     

    După părerea mea, în România, acest procent ar fi tot în proporție de 10-20%, dacă nu cumva chiar mai mare. Încearcă la țară să spui ceva și te trezești că îți face primarul o problemă, îți pierde documentul pentru subvenția agricolă, etc.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Daca se publicau sondaje (de catre securitate), era la 100%. Daca intrebai pe fiecare in particular, auzeai numai injuraturi.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS