Devierea provizorie a Pârâului Corund în zona Muntelui de Sare din Praid a fost finalizată cu succes

I.S.
Comunicate de presă / 29 iulie, 16:15

Devierea provizorie a Pârâului Corund în zona Muntelui de Sare din Praid a fost finalizată cu succes

În data de 28 iulie 2025 începând cu ora 04:30, în localitatea Praid (jud. Harghita), a fost finalizată devierea provizorie a cursului Pârâului Corund printr-un sistem de ţevi corugate de mare capacitate, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Lucrarea reprezintă o primă etapă în procesul de captare şi tranzitare proviziorie a Pârâului Corund prin arealul ,,Muntelui de Sare‟. Lucrarea a fost efectuată de către Societatea Naţională a Sării SA din fonduri proprii.

Această primă etapă reprezintă un moment de referinţă în derularea proiectului, fiind o premieră la nivel naţional din punct de vedere tehnic şi operaţional. Soluţia implementată - devierea debitului de apă printr-un sistem de ţevi corugate - permite conducerea sigură şi eficientă a cursului de apă, reducând impactul asupra mediului, eliminând riscurile de eroziune şi protejând infrastructura afectată de proximitatea pârâului.

A doua etapă constă în impermeabilizarea şi betonarea albiei Pârâului Corund pe o lungime de maxim 1375 ml, lucrare ce va permite preluarea unui debit de maxim 50 mc/s. Această lucrare va avea, de asemenea, un caracter temporar până la executarea lucrărilor definitive de amenajare în amonte de canionul ,,Muntelui de Sare‟, reprezentând acumulări nepermanente şi devierea definitivă a Pârâului Corund în afara ,,Muntelui de Sare‟. Proiectul final va fi executat de către ANAR (Administraţia Naţională Apele Române), fiind asumat în mod public de către reprezentanţi ai Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Potrivit sursei, pentru asigurarea condiţiilor necesare executării lucrărilor în zona intervenţiei, Societatea Naţională a Sării SA mulţumeşte public pentru sprijin Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi Administraţiei Naţionale "Apele Române”, care au pus la dispoziţie motopompe de mare capacitate şi personalul deservent. Acestea au fost utilizate pentru by-pass-ul temporar al debitului pârâului peste zona afectată, menţinând fluxul constant de apă în perioada execuţiei şi prevenind orice impact negativ asupra ecosistemului din aval.

Lucrările s-au desfăşurat în conformitate cu reglementările în vigoare privind protecţia mediului, siguranţa în exploatare şi standardele tehnice naţionale. Obiectivul urmăreşte conservarea echilibrului natural al zonei şi siguranţa populaţiei locale.

Societatea Naţională a Sării îşi reafirmă angajamentul pentru colaborare instituţională şi responsabilitatea faţă de comunităţile şi resursele naturale din zonele în care îşi desfăşoară activitatea.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0751
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3838
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8533
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.8607

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb