Dezbatere publică pe tema proiectului de lege privind economia socială

F.A.
Politică / 15 octombrie 2012

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a organizat, astăzi, şedinţa publică de dezbatere a proiectului de lege privind economia socială, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

Secretarul de stat Denisa-Oana Pătraşcu a prezidat şedinţa publică, la care au fost prezente 42 de persoane, reprezentanţi ai societăţii civile precum şi alte persoane interesate de dezvoltarea domeniului.

Participanţii şi-au prezentat şi susţinut propunerile referitoare la definirea domeniului economiei sociale, principiile şi obiectivele economiei sociale, definirea grupului vulnerabil, necesitatea unei distincţii mai clare dintre domeniul economiei sociale (ca fiind al treilea sector), diferit de cel al economiei (de piaţă) şi de cel public.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7748
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7316
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3193
Gram de aur (XAU)Gram de aur642.8367

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb