Dezbatere publică pe tema transportului de persoane în judeţul Cluj

F.A.
Politică / 12 decembrie 2012

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, împreună cu vicepreşedinte Vakar Istvan, au prezidat ieri dezbaterea publică, organizată de forul administrativ judeţean, în vederea analizării proiectului de hotărâre privind aprobarea "Programului public de transport persoane prin curse regulate în trafic judeţean pe anii 2013-2019", arată un comunicat trimis redacţiei.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat: "Scopul principal al acestei dezbateri publice îl reprezintă implementarea la nivelul administraţiei judeţene a unor principii de bază în orice societate modernă cum sunt cel al transparenţei decizionale şi al democraţiei participative. În acest fel ne propunem să ascultăm doleanţele sau propunerile cetăţenilor şi ale celorlalţi factori implicaţi în acest domeniu întrucât deciziile noastre trebuie să răspundă într-o cât mai mare măsură aşteptărilor acestora. Chiar dacă subiectul transportului public de persoane este, într-adevăr, o problemă sensibilă şi care trenează de ani de zile, mai ales în arealul Zonei Metropolitane Cluj-Napoca, suntem convinşi că, printr-un dialog constructiv al tuturor factorilor interesaţi şi implicaţi vom reuşi, cu pârghiile avute la dispoziţie, să ajungem la un consens între toţi actorii şi să îmbunătăţim condiţiile de transport al acestor cetăţeni care muncesc sau, pur şi simplu, aleg să viziteze municipiul reşedinţă de judeţ ".

În contextul trecerii în revistă a principalelor probleme semnalate de cetăţeni sau de transportatorii din judeţ, conducerea Consiliului Judeţean a decis ca toate acestea să fie inventariate şi să facă obiectul unei analize serioase şi complete a compartimentelor de resort din cadrul forului administrativ judeţean împreună cu celelalte instituţii care deţin atribuţii în acest domeniu.

"Sunt destul de optimist în ceea ce priveşte rezultatele acestei întâlniri. După cum s-a afirmat şi în cadrul dezbaterii, problema legislativă acţionează, într-adevăr, la un nivel superior Consiliului Judeţean Cluj. Licitaţiile pe traseele judeţene se organizează la nivel naţional, astfel încât instituţia noastră nu are, momentan, pârghiile legale pentru a interveni direct în acest sistem. Ceea ce putem face noi e să mediem şi să intervenim pe lângă instituţiile abilitate, astfel încât călătorii să aibă parte de condiţii optime de transport şi să nu aibă de suferit de pe urma acestor anomalii", a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0963
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3286
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8521
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.8475

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb