Piaţa contractelor pe termen lung pentru energie regenerabilă (Power Purchase Agreement - PPA) continuă să câştige teren în România, pe fondul noilor proiecte eoliene şi fotovoltaice aflate în dezvoltare şi al interesului tot mai mare al companiilor pentru energie verde. Ţara noastră urmează ritmul susţinut al contractării PPA, aproximativ 500 MW de capacitate contractată în 2025.
Aceste evoluţii vor fi în centrul discuţiilor la cea de-a 6-a ediţie a conferinţei Romanian Green PPA, eveniment care va reuni aproximativ 200 de participanţi - dezvoltatori de proiecte regenerabile, investitori, furnizori de energie, consultanţi şi mari consumatori industriali - într-un moment în care contractele PPA devin un instrument tot mai important pentru finanţarea proiectelor de energie verde şi pentru stabilizarea costurilor energetice.
Potrivit reprezentanţilor Pexapark, prezenţi la eveniment, în 2025, principalele segmente de cumpărători corporativi din Europa au fost tehnologia informaţiei, cu 32% din volumul total de PPA, bunurile de larg consum, cu 15%, şi transportul, cu 13%. Operatorii din sectorul tehnologic şi al centrelor de date sunt aşteptaţi să îşi crească în continuare ponderea în piaţa PPA, aceştia fiind prezenţi pe scena conferinţei pentru a discuta despre mecanismele de achiziţie ale data centers.
Ediţia din acest an aduce pe scenă specialişti implicaţi direct în dezvoltarea proiectelor regenerabile, tradingul de energie şi structurarea contractelor pe termen lung. Speakerii vor aborda subiecte care le permit participanţilor să ia decizii informate într-o piaţă aflată în rapidă evoluţie, de la structura actuală a pieţei de energie şi mecanismele de contractare disponibile, până la instrumente de co-garantare pentru consumatori şi soluţii care pot facilita semnarea contractelor PPA. Aceste mecanisme financiare vor fi prezentate de către reprezentantul EIB (European Investment Bank), Nikolay Petrov în cadrul panelului de deschidere al evenimentului.
Discuţiile vor include şi noutăţile legislative relevante pentru piaţă şi tendinţele în structura acestor contracte, în contextul apariţiei unor noi centre de consum de energie. În paralel, aderarea României ca membru observator în cadrul AIB aduce un plus de optimism pieţei, deschizând perspectiva integrării sistemului românesc al garanţiilor de origine în piaţa europeană şi a unor posibile tranzacţii transfrontaliere începând cu 2027.
Agenda conferinţei reflectă maturizarea pieţei locale şi mută discuţia de la cadrul legislativ la modul în care contractele sunt implementate în practică. Participanţii vor analiza evoluţia modelelor de PPA, rolul furnizorilor şi al traderilor în facilitarea acestor acorduri şi modul în care companiile îşi pot construi strategii eficiente de achiziţie de energie verde într-un context de volatilitate ridicată a preţurilor.
Ediţia din acest an a conferinţei Romanian Green PPA este susţinută de Monsson Trading, Suciu Partners, G Energy Solutions, Voltlink, Econergy, Nano Energies, Bursa Română de Mărfuri, Enery şi R.Power, companii implicate activ în dezvoltarea pieţei de energie şi în susţinerea investiţiilor în proiecte regenerabile din România.
Evenimentul este susţinut de partenerii strategici PATRES (Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România), AMRCR (Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România), CIROM (Patronatul Industriei Cimentului din România) şi AFEER (Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică din România).


















































Opinia Cititorului